Bun gasit la a cincea editie “Ultimul post pe 20xx”, ca o zvacnire a acestui blog parasit.
2009 n-a fost cel mai bun an al meu.
Cu toate astea imi mentin gandirea pozitiva, ma bucur de faptul ca am calatorit, ca am fost sanatos, ca am avut succese incredibile pe plan profesional desi am lucrat doar pana in iunie, ca am cunoscut o gramada de oameni fantastici si ca am petrecut vara alaturi de prieteni vechi si familie.
Am invatat insa de-adevaratelea ca banii n-aduc fericirea. Nici calatoriile. Nici concertele pe care le astepti de o viata. Nici macar succesele profesionale sau prietenii noi sau vechi. Fericirea e adusa putin cate putin de fiecare element, iar cand toate se strang la un loc ai avut un an bun. Prieteni, succese, familie, dragoste, calatorii, hobby-uri, etc.
Ce imi doresc pentru 2010? Nu stiu, sa fie mai bun decat 2009. As vrea sa raman sanatos si poate sa imi creez putin echilibru in viata, care in ultima vreme s-a transformat din ‘cam haotica‘ ‘total haotica‘. Si imi mai doresc un nou inceput, pentru ca butonul de reset a fost deja apasat.
Imi doresc ca prietenii mei sa gaseasca armonie, iar cei care se confrunta cu probleme financiare sa treaca peste ele. Si vor trece, ca va trece si criza. Mi-as dori sa-i vad fara griji cand ii intalnesc. Acelasi lucru mi-l doresc si pentru familie.
In incheiere sper ca ati avut un 2009 mai bun decat mine, si ca vom avea cu totii un 2010 asa cum ni-l dorim!
Am inceput sa-mi fac bagajele ca sa vad ce iau si ce las. Nu am cum sa iau totul, si nici nu vreau.
Mai am 5 zile de lucru la Devtopia/ING, ultima saptamana, dupa care plec in vacanta in Colorado iar apoi inapoi in Europa.
Sunt nervos ca trebuie sa plec, dar incerc sa ma conving ca pana la urma nu ma forteaza nimeni si este alegerea mea.
Am avut ocazia sa cunosc oameni nemaipomeniti si sa fac lucruri la care nici macar nu m-as fi gandit daca ar fi fost sa raman in Timisoara.
Inchei inca un capitol si cu ocazia asta inchid si acest blog. Va veni altul la timpul potrivit.
Iar Canada cu oamenii ei nemaipomeniti, cu lipsa de fum, cu organizarea impecabila lipsita de paranoia americana sau impersonalitatea vesteuropeana, cu iernile interminabile, va ramane mereu o amintire placuta. Si cine stie, poate intr-o zi…
…dacă atunci când îţi dai demisia şeful îţi zice că:
1. te poţi întoarce oricând;
2. încearcă să te ajute să-ţi găseşti un job şi în ţara pulii, că are conexiuni şi pe acolo.
Şi când project managera, oricât de enervantă ar fi ea de obicei, are lacrimi în ochi şi-ţi zice că ştie pe cineva care ar putea să te ajute să găseşti un job în aceeaşi numită ţară a pulii.
Şi tot atunci parcă regreţi puţin că ai luat decizia de a pleca.
…de la Green Day, apare vineri. Dar e deja pe net.
L-am ascultat şi cum nu-mi arde de reviewuri vă spun doar că au meritat cei 5 ani de pauză. Punk rock opera, ca American Idiot (care în curând va fi musical).
Şi mă face să mă simt răzvrăticios. Ca atare, ca un prim semn de rebeliune, mâine voi fi din nou pe culmile demisiei.
Hai pa şi dă-i cu playu:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Trebuie să fie interesant să devii un clasic chit că piesele tale au o linie melodică simplistă şi versuri despre masturbare şi alcool. Dar cu un clip care atrage atenţia şi o melodie catchy uite că se poate. Şi acum avem şi o versiune cântată de un cor într-un show englezesc.
I’ve been hearing a lot about this lately, but I just saw this clip for the first time today!! This may very well be the best thing that has ever happened on TV!!! Wow, I wrote this song in my living room on a beat-up acoustic guitar. Now it’s on a show on BBC. Crazy, amazing, and bizarre!! I need to find out more about this show.
Conform wikipedia sunt vreo 3 filme cu titlul ăsta, plus două albume de muzică. Ei bine, cam aşa e şi viaţa mea în Toronto când trece iarna. În fiecare zi se întâmplă câte ceva, dar leneş cum sunt, cam uit să relatez noutăţile. Azi dimineaţă de exemplu am întârziat la lucru (ştiu, ştiu) din cauză că am stat blocat în metrou în staţie vreo 10 minute ca să se uite toată lumea cum o cucoană pe la vreo 130 de kile îl înjură şi-l împinge dintr-o parte în alta a peronului pe un tânăr de vreo 60 kg cu moacă de drogat. Nu ştiu de la ce a pornit altercaţia, cert e faptul că nebuna încerca evident să-l provoace s-o pocnească, conştientă fiind că poate juca oricând cartea sexului sau a rasei.
Pentru că am uitat să vă zic, ea era neagră şi el era alb.
El s-a purtat însă conform normelor de bun simţ (dacă îi era frică de ea sau de reacţia celor din jur, nu ştiu), şi doar înjurând-o (fără să urle ca din gură de şarpe precum nebuna) a încercat s-o evite pe cât posibil. Ba chiar s-a urcat înapoi în metrou preferând să mai mearga o staţie decât să rişte să degenereze cearta. (mai mult…)
Nu mai pot suporta cafeaua mizeră de la lucru (ciudat, acum un an jumate nici nu beam cafea şi acum mă dau cunoscător), aşa că mai nou merg dimineaţa cu câţiva colegi să ne cumpărăm cafea mai bună gata făcută. Azi în timp ce ăştia îşi preparau cafelele (eu o beau neagră), am remarcat ceva interesant la pultul cu lapte şi zahăr:
Ahraghahaghrgahaa! The joy. Poate-poate prind şi eu un concert, oriunde m-oi afla.
În plus, anul asta se mai anunţă albume noi de la Green Day şi ZOB.
Măcar 2009 va fi mişto din punct de vedere muzical pentru mine, chiar dacă pe restul planurilor suge profund şi nu se anunţă vreo ameliorare prea curând.
Şi acum neşte sounduri noi de la Green Day pentru voi, să trăiţ! Know Your Enemy, de pe noul album 21st Century Breakdown.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Ieri, Seinfeld live la Massey Hall. Unele poante le ştiam din specialul ăla de vreo 3 ore de stand-up de pe DVD-ul pe care l-am văzut acum vreo 4 ani. Dar oricum e foarte amuzant şi mi s-a părut foarte spontan.
Nu am putut filma/fotografia până la sfârşit ca să nu fiu dat afară din sală. Dar cum se ajunsese la partea de întrebări şi răspunsuri, toată lumea a scos camerele şi telefoanele şi a început să filmeze.
Ca atare:
Şi fără legătură cu Seinfeld, azi îi urăsc pe împuţiţii de ruşi, că am fost de dimineaţă la paintball şi totul a fost nemaipomenit până când a intrat în joc o gaşcă de zee russkies. Care trişau ca la balamuc. Nu cred că e vreun popor pe care să-l detest cu mai multă pasiune decât pe animalele astea. Dap, nici măcar pe români.
Mă ustură buzele de nu mai pot, că am mâncat luni (azi e joi) nişte hot wings care de data asta chiar erau iuţi, dar nu aşa, ci la un pas de iad.
Azi am căscat şi am râgâit în acelaşi timp – o râgâială marşarier dacă vreţi, ceea ce dă o senzaţie deosebit de ciudată, similară cu cea de râgâială în timpul tusei, doar că în direcţia opusă. Ca bonus, s-a întâmplat la lucru unde avem birou deschis, deci am avut şi spectatori. Dar necunoscători şi ignoranţi, aka nu s-a lăsat cu aplauze.
Că tot vorbeam de lucru, am primit un avertisment toată firma că lumea a luat-o deja razna de tot cu programul de muncă. Ieri am venit la birou ca de obicei, nu la 9 ci la 9 douăzecişicevacătretreizeci. Şi am fost primul după şefă. Căreia i-a sărit muştarul că cum e posibil ca din 20 de persoane primul venit să fi întârziat aproape juma de oră. Eu m-am scos ca un domn, aplicând tehnica prin învăluire pe care o stăpânesc ca un maestru ce sunt, spunându-i că eu am negociat cu fostul manager (cel care m-a angajat) că pot veni oricând vrea muşchii mei între 9 şi 10, şi pleca 8 ore mai târziu. Ceea ce e o minciună gogonată dar absolut neverificabilă, şi ca atare eu îmi pot continua programul de huzur, în timp ce restul cam trebuie să vină la 9 fix începând de luni. Le va fi greu mai ales celor care până acum veneau la 10 şi plecau la 4, cu pauză de o oră jumate între timp.
Timpul a început să stea în loc, iar eu am început să mă plictisesc şi de-abia să aştept să plec. Îmi trebuie o vacanţă, care însă precis va fi prea lungă şi neplătită.
Şi mă joc Zuma la lucru. Versiunea online.
Ah şi sâmbătă am cumpărat un scanner cu care am scanat câteva diapozitive, după care l-am returnat ca un porc ce sunt.
Şi ca al şaptelea later edit, cum am putut să uit, mâine seară mă duc să-l văd pe Seinfeld live la Massey Hall.
…de la Green Day, apare vineri. Dar e deja 
