Vroiam sa scriu un post despre cat de sexy erau gagicile de la the Corrs, si cautand o poza elocventa pe un CD cu poze vechi (pe care evident nu am gasit-o, desi precis o am pe suport de hartie pe undeva pe-acasa, la vreo 8000km distanta), am gasit urmatoarea poza. Facuta la Costinesti, in iulie sau august 2001, de cine stie pe cine om fi rugat. (mai mult…)
Urasc schimbarea. Cred ca tuturor ne e putin teama de nou, mai ales atunci cand ne-am obisnuit cu situatia in care ne aflam. Si frate, am avut parte de schimbari de cand am terminat liceul…
Azi s-au implinit 3 luni de cand lucrez aici. Tot azi am aflat ca seful de echipa pleaca saptamana viitoare, tipul cu care ma inteleg cel mai bine din toata firma. Poate din cauza ca e european ca si mine, sau poate din cauza ca din cand in cand o mai dadeam pe olandeza cu el, limba lui materna.
Acum regret ca nu am vorbit exclusiv limba asta, m-ar fi ajutat mult. Tot ziceam ca mai e timp pentru asta. Acum e tardiv.
M-am obisnuit cu echipa asta, m-am integrat usor si imi era comod asa cum este, de aia nu-mi e tot una ceea ce se intampla.
Timpul trece si lumea se schimba. Chiar ieri ma uitam pe mizeria aia de hi5 la conturile unor persoane pe care le stiam de prin liceu, colegi mai mici si mai mari, pe care nu i-am mai prea vazut de atunci, si am remarcat cu stupoare cat au imbatranit. Mihai mi-a atras atentia ca in special fetele. Si are dreptate.
Dupa liceu am incercat sa nu ma schimb, nu vroiam sa ma maturizez, sa am responsabilitati si griji - ca atare am baut, am chefuit si m-am prostit cat am putut. Si totusi, pe nesimtite m-am maturizat.
Incetul cu incetul, si fara sa vreau, blink-182 au inceput sa para imaturi si cretini, meldoiile identice si galagioase, cum li se pareau alor mei de exemplu si eu nu-i puteam intelege. Cand ascult albumele, din an in Pasti, inca ma cuprinde melancolia, doar ca nu le mai simt cu adevarat. Sunt doar niste muzici pe care le asociez cu anumite perioade ale vietii mele. Tot pe parcurs am renuntat la pantalonii cu buzunare care atarna si la bluzele cu gluga. Nici nu am realizat cand s-a intamplat schimbarea.
Si desi inca ma maimutaresc pana la limita penibilului si uneori chiar mai mult, si sunt la fel de scandalagiu cum ma stia toata lumea si acum 10 ani, in interior sunt mult mai calm si cumpatat. Sunt ceva mai responsabil cu fiecare an. Am terminat facultatea. Sunt insurat. Am schimbat 4 locuri de munca. M-am maturizat. Si desi nu imi place, trebuie sa recunosc - m-am schimbat. La fel ca toti ceilalti.
Si asta ma sperie.
Ieri a ajuns gaura din buget.
Multumiri lui skandalouz si Andrei pentru sugestii. Am luat Dell-ul.
Avem:
Suficient sa ma tina cativa ani buni, cred.
Bonus o gramada de altecele - fax modem extern USB, HUB 4x USB, sleeve, ghiozdan, surge protector, mouse Logitech, etc.
E frumos, e puternic, e high end, e FOARTE usor, elegant, mic. Comparativ cu caramizile de 15″ care vin la $1000, nici nu e rau raportul pret/calitate. Asta la prima vedere. Om vedea pe parcurs.
Revin cu poze.
Din pacate nu are floppy (nici de 3.5″, nici de 5.14″).
Zoso scrie despre cum a ramas visurat fara cont pe Conquiztador pentru ca a criticat ceva la adresa jocului.
Nu asta ma ingrijoreaza insa (m-am obisnuit cu abuzuri de prost gust de la webmasterii romani), ci faptul ca parolele la Conquiztador nu sunt criptate in nici un fel. Cu alte cuvinte, daca ai o parola unica sau faci greseala sa pui aceeasi parola cu cea de la adresa de mail inregistrata poti pati ca visurat, caruia oficialii de la Conquiztador au inceput sa-i publice mailurile. Pentru ca ei doar se uita in baza de date si-ti vad parola. Simplu.
Am inceput sa joc Conquiztador cam pe vineri, la recomandarea lui Mihi. Din fericire eu folosesc alte parole decat cele ‘oficiale’ pe site-uri de jocuri si alte dubiosenii. Personal mi se pare monoton si destul de tembel jocul, ba cu intrebari banale, ba aberant de grele, si cu o gloata de pustani care invata raspunsurile pe de rost pe post de jucatori.
Dar nu despre asta e vorba, si ca sa n-o mai lungesc inutil - daca aveti aceeasi parola la mail si la contul de Conquiztador, schimbati-o la unul dintre ele.
Deci cum bine stiti sau nu, a venit frigul. Azi am avut frumoasa temperatura de -22°C multumita Windchill-ului, prescurtat la televizor WC, pe buna dreptate.
Asa ca de cateva zile am inceput sa ne uitam la filme. Pentru ca am sarit ca romanii pe care in mod normal ii dispretuim si ne-am lat tembelizor mare, wide, HD si LCD cand ne-am mutat in noul apartament. Si pentru ca am primit un DVD player Philips care printre altele stie upconverting si are port USB 2.0, in care numa bagi stickul cu filmul (sau hard diskul extern) si pac te uiti la DivX upscalat.
Asa ca am zis sa mai scot niste filme, ca un pirat ordinar. Si am vazut:
The Bucket List - imi place Jack Nicholson si la un moment dat era genial, dar deja devine plictisitor cu acelasi tip de rol - mosul singur, sarcastic si rau la suprafara, dar de fapt cu un suflet bun. Morgan Freeman joaca si el super. Film bun, printre putinele din ultimii ani. Recomand.
I Am Legend - povestea i-ar fi permis in mod normal sa fie un film care sa devina unul dintre preferatele mele personale ale genului, alaturi de Mad Max, Postman si chiar Waterworld, dar din pacate din nou efectele speciale sunt integral computerizate si arata ca dracu. Animale, monstri, totul pe computer. Penibil. Sper ca e doar o chestiune de timp pana cand le va reveni mintea la cap astora care fac filme si vor reveni si la costume si parti mecanice. Apogeul realismului cred ca ar fi la inceputul anilor ‘90, cand efectele incepusera sa fie computerizate, dar nu se renuntase in totalitate la machete si costume - Terminator 2 si Jurassic Park ar fi exemple de filme cu efecte excelente. Revenind la I Am Legend, pe langa efectele de tot rahatul, scenariul are niste gauri uriase si multe lucruri nu se leaga. O poveste cu potential ruinata de oameni cretini. Iar Will Smith nu scapa atat de rapid de stigmatul printului din Bel Air si al muzicii sale de cacat de la sfarsitul anilor ‘90, oricat de dur s-ar da acum. Si filmul nu m-as obosi sa-l revad.
Juno - film recomandat de Emilia ca toti canadienii se dau cu curul de pamant pe la televizor ca actrita e din Nova Scotia. Usurel si dragut. Peste 6 luni nu voi mai sti exact despre ce a fost.
“Szia Mitzul!
Now you know how to greet people in Hungarian!”
Screw you Flickr!
I don’t care to greet Hungarians. Hungarians better fucking learn Romanian.
Dragul meu cont de Hotmail a împlinit de curând frumoasa vârstă de 10 anişori şi încă îl folosesc zilnic. Şi da, încă mai am salvate câteva mailuri de atunci, cel mai vechi din 25 ianuarie 1998. De pe vremea Computer Clubului, Internet Cafe-ului şi conturilor de dialup furate de Ovi de la studenţii greci, dinainte ca toţi cocalarii să ştie ce-i ăla Internet şi să aibă toţi conturi de Yahoo! pentru “mess” şi broadband pentru piraterie de filme. De pe vremea când încă se scria corect, cu cratime şi fără “K”-uri pe mIRC, şi paginile web erau HTML chior şi urât şi la începutul unora aveai un mic text care te ruga să ai răbdare că pagina are multe poze, în total 40KB şi se încarcă greu. Ce mai vremuri… (faine).
Păcat că am renunţat la contul de NetAddress, că ăla ar fi avut aproape 11 ani între timp.
Avem din nou net acasa. Adica in noul apartament in care ne-am mutat acum o luna.
Al mai mare si al mai tare (net).
Alaltaieri iar am avut visul ăla. Îl am cel puţin o dată pe an, deşi au trecut aproape 7 ani de când s-ar fi putut întâmpla.
Merge aşa:
Se face că sunt la şcoală. Uneori în clasa pe care am avut-o în liceu, alteori în alte clase, alaltăieri pentru prima oară într-o clasă pe care nu am văzut-o niciodată. Uneori e atemporal visul, alteori se întâmplă în zilele noastre şi nu ştiu cum se face că am terminat facultatea dar mai am de urmat ceva cursuri de liceu cu care am rămas dator. Şi în aceeaşi situaţie sunt toţi colegii mei, care inexplicabil au putut toţi să fie strânşi din toate colţurile lumii să vină la orele respective. Şi mereu, dar mereu e vorba de ora de mate. Cu profa de mate din liceu. Şi ne predă de fiecare dată geometrie sau analiză, niciodată algebră (probabil din cauză că algebra era singura bucată de matematică la care mă pricepeam şi cu zecele sau nouăle din lucrarea de algebră scoteam şi eu media 5-6 în liceu). Şi invariabil ne pune să scoatem o foaie de hârtie şi eu nu ştiu nimic. Bâtă. Nix. Zip. Cam ăsta e tot visul, nu are finalitate.
Coşmar periodic. Mulţumesc doamna profesoară. Să te fută câinii cu metodele tale de predare că mi-ai nenorocit mediile în liceu şi aparent încă mă bântuie amintirile.
Şi cum stăteam ieri alatăieri şi frecam menta pe la lucru, nu ştiu cum îmi amintesc brusc că în 2000 am făcut reclamă la Timişoreana. Adică din aia, pe bune, la televizor. Depănând acele frumoaxe amintiri cu Mihi pe mibo mi-a venit idee de a le şi nota pe hârtie că am remarcat că în ultima vreme am memoria tot mai scurtă, adică se cam şterg informaţii vechi.
Şi uite aşa se face că era o frumoasă zi de aprilie sau mai, în Anul Domnului 2000, şi eu şi cu prietenii mei eram flăcăi în floarea vârstei, la liceu. Şi numai ce se face ora doişpe ziua şi apare în pauză la noi în clasa Porodan, care experimenta pe la teatru în perioada aia (probabil să agaţe gagici), că Bă, se face reclamă la Timişoreana la fabrica de bere şi au nevoie de figuranţi. Zis şi făcut, ne luăm vreo 20 de inşi din toate clasele şi mergem la director să cerem învoire de la ultimele 3 ore ca să participăm la o acţiune de o importanţă ieşită din comun a teatrului german. (mai mult…)
