Cred că e momentul să iau pistolul şi sticla de tărie, să iau loc şi să contemplez puţin la ce dracu s-a întâmplat de a început să-mi fie dor de zilele de luni şi silă de zilele de vineri.
Workaholic în devenire? Eu? Păi e posibil aşa ceva?
Ceva mai scarbos nu exista, va jur. Pescarusii in sine mi se par sinistri si mizeri ca niste sobolani inaripati, dar sa-i vezi si vomitand o bila de alge cu cine stie ce resturi de alte porcarii e prea mult.
Am realizat că încet dar sigur mi s-a golit feedreaderul de feeduri. Pe parcurs m-am dezabonat de la o mare majoritate a blogurilor pe care le citeam, rămânându-mi doar cele ale cunoscuţilor (care însă nu prea obişnuiesc să scrie) şi mai vreo 2-3, care însă mi se par şi ele din ce în ce mai plictisitoare.
Lumea nu mai scrie interesant pentru mine. Iniţial mi-au plăcut blogurile personale, cum e şi al meu, dar alea au devenit din ce în ce mai rare. Multe au fost lăsate în paragină, în vreme ce altele, odată cu creşterea numărului de vizitatori, şi-au pierdut personalitatea şi au început să scrie din ce în ce mai generalizat (ca mine, într-o anumită măsură, dacă e să comparăm posturile de acum 2-3 ani cu cele de acum).
În plus, în ultimele luni am cam pierdut contactul cu realitatea românească, unele chestii nu le înţeleg iar altele pur şi simplu nu mă interesează (Becali, primăria Bucureştiului, etc.).
O altă problemă ar fi că nu prea mai am timp de pierdut. În ultimele săptămâni am avut atât de mult de lucru încât nici n-am mai apucat să vorbesc cu nimeni, darmite să citesc bloguri.
O fi doar o chestie cauzată de circumstanţele în care mă aflu sau chiar e o perioadă de lâncezeală a blogosferei româneşti?
Acum aproape 3 ani, in primul post, scriam ca Internet Explorer suge. Azi am adaugat o imagine cu RSS in meniul din dreapta ca sa atrag atentia asupra faptului ca avem si feed (aviz amatorilor), si am remarcat ca in Internet Explorer 6 meniul din dreapta e de fapt meniul de jos. Pentru ca ceva in Internet Explorer hotaraste ca acolo ii e locul.
Precis va intrebati ce dracu fac eu cu Internet Explorer 6. In caz ca nu stiati, corporatiile (banci, etc.) sunt retardate si odata ce folosesc o tehnologie o tin pe aia pana cand mai apar vreo 3 versiuni mai noi. Deci aplicatiile pe care le dezvolt eu sunt optimizate pentru IE6. In 2008.
Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull.
15 minute misto (nu primele), dupa care il puteau inlocui pe Harrison Ford cu Jackie Chan sau cu oricine altcineva si nu se simtea diferenta. Daca in filmele vechi fiecare personaj era bine conturat si unic, aici e un amalgam haotic ca intr-un film prost de actiune.
Povestea in sine nu e rea. Dar:
Misterul lipseste cu desavarsire. Referinte fortate la trilogia veche. Animale generate pe computer in stilul Jumanji. Sfarsit intr-o conserva de pateu.
E ca un fel de The Mummy, numai ca mai prost. Incearca sa apeleze la noua generatie. De retarzi.
Am revenit. Nu am apucat insa sa scriu pentru ca am avut de lucru de mi-a ajuns.
M-am trezit vineri dimineata la 3, am trezit nevasta, ne-am urcat in taxi si la 5 urcam intr-un avionas cat un microbuz care ne ducea la Newark, NJ. Din momentul in care am atins solul american mi-am dat seama ca e cu totul diferit fata de Canada, contrar asteptarilor. In primul rand am aterizat la terminalul gresit, iar a ajunge la terminalul unde ne astepta Iulian a fost o intreaga aventura. Iulian e din Brasov, si-l cunosc de 3 ani de cand am lucrat impreuna la Netvisibility. A venit acum aproape un an in State cu un master, si sta in Bloomfield (30 de minute distanta de NYc) cu prietena lui Alina. La ei am dormit. (mai mult…)
Acum un post care o să-i bucure pe cei care se plâng că de obicei mă iau de România.
De parcă n-ar fi de ajuns că au monstruozităţi hidoase în crocşi, preţuri de te bufneşte râsul la telefonia mobilă (şi muie semnal în metrou sau anumite zone ale oraşului, ca să nu mai vorbim de 3G sau chestii din astea futuristice), Internet de maximum 7 Mbit cu limitare de 60GB pe lună la $100, vânt şi juma de an de ger (apropos, suntem în mai şi pomii din faţa blocului în care locuiesc de-abia încep să înmugurească) Canada trebuie să se mai facă de căcat în ochii mei că nu mă lasă să mă uit la South Park de pe Southparkstudios.com.
Nu domnule. Până nu demult era doar un banner cu Terrance and Philip pe care scria “Sorry Canada”. Acum mă redirectează pe Comedy Network unde pot să le văd doar pe bucăţi, cu miliarde de reclame interminabile, şi doar cu lupa poate, la cât sunt de mici.
Normal că mă uit la ele prin proxy, dar de ce trebuie să fac asta? Păi pentru că sunt în ţara cu cel mai mare moţ de pe planetă, de aia. Unde toată lumea înghite tot ce li se oferă aşa cum li se dă. Unde mai există monopol la telefonie şi comunicații. Vă mai amintiți când toţi ne-am oprit brusc să folosim Rromtelecomul până nu au băgat preţuri decente şi a apărut concurenţa? Ei bine, ei n-au ajuns încă acolo.
Cand eram mic ma intrebam cum ar fi ca filmele mele preferate sa fie la cinematograf. Se intampla in plin comunism al anilor ‘80 si aveam Raiders of the Lost Ark si Temple of Doom pe VHS. M-am uitat la ele pana s-a rupt banda, la propriu. Apoi a venit ‘90 si s-au deschis buticurile care inchiriau casete. Si am vazut Last Crusade care cu doar luni in urma fusese in cinematografe. Dar nu in Romania.
Tot in perioada aia au zis ca s-a incheiat seria Indiana Jones pentru ca Harrison Ford ar fi prea batran.
In ‘97 insa au inceput sa apara pe net primele zvonuri despre un al patrulea Indiana Jones. Zvonuri confirmate si infirmate pana prin 2004 cand au zis ca intr-adevar vor face inca unul. Candva. Si acum, la aproape 20 de ani de cand au zis ca Harrison Ford ar fi prea batran sa-si mai puna palaria, Indiana Jones 4 e complet si curand in cinematografe.
Iar eu sper sa prind bilet la premiera. Trailerul e misto, sper ca filmul sa nu dezamageasca asa cum a facut-o Star Wars.
Cel mai tare lucru la Wikipedia e faptul ca oricine poate edita si adauga ce ii doreste inima pentru a imbogati cunostintele noastre, ale tuturor. Iar atata timp cat e in limita bunului simt, Wikipedia poate fi si un site de divertisment. Iata ce am gasit la 3 noaptea, citind 1996 in music:
Scurt si la obiect. Personal mi-as fi dorit si poze.