Conform wikipedia sunt vreo 3 filme cu titlul ăsta, plus două albume de muzică. Ei bine, cam aşa e şi viaţa mea în Toronto când trece iarna. În fiecare zi se întâmplă câte ceva, dar leneş cum sunt, cam uit să relatez noutăţile. Azi dimineaţă de exemplu am întârziat la lucru (ştiu, ştiu) din cauză că am stat blocat în metrou în staţie vreo 10 minute ca să se uite toată lumea cum o cucoană pe la vreo 130 de kile îl înjură şi-l împinge dintr-o parte în alta a peronului pe un tânăr de vreo 60 kg cu moacă de drogat. Nu ştiu de la ce a pornit altercaţia, cert e faptul că nebuna încerca evident să-l provoace s-o pocnească, conştientă fiind că poate juca oricând cartea sexului sau a rasei.
Pentru că am uitat să vă zic, ea era neagră şi el era alb.
El s-a purtat însă conform normelor de bun simţ (dacă îi era frică de ea sau de reacţia celor din jur, nu ştiu), şi doar înjurând-o (fără să urle ca din gură de şarpe precum nebuna) a încercat s-o evite pe cât posibil. Ba chiar s-a urcat înapoi în metrou preferând să mai mearga o staţie decât să rişte să degenereze cearta. (mai mult…)
Nu mai pot suporta cafeaua mizeră de la lucru (ciudat, acum un an jumate nici nu beam cafea şi acum mă dau cunoscător), aşa că mai nou merg dimineaţa cu câţiva colegi să ne cumpărăm cafea mai bună gata făcută. Azi în timp ce ăştia îşi preparau cafelele (eu o beau neagră), am remarcat ceva interesant la pultul cu lapte şi zahăr:
Ahraghahaghrgahaa! The joy. Poate-poate prind şi eu un concert, oriunde m-oi afla.
În plus, anul asta se mai anunţă albume noi de la Green Day şi ZOB.
Măcar 2009 va fi mişto din punct de vedere muzical pentru mine, chiar dacă pe restul planurilor suge profund şi nu se anunţă vreo ameliorare prea curând.
Şi acum neşte sounduri noi de la Green Day pentru voi, să trăiţ! Know Your Enemy, de pe noul album 21st Century Breakdown.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Ieri, Seinfeld live la Massey Hall. Unele poante le ştiam din specialul ăla de vreo 3 ore de stand-up de pe DVD-ul pe care l-am văzut acum vreo 4 ani. Dar oricum e foarte amuzant şi mi s-a părut foarte spontan.
Nu am putut filma/fotografia până la sfârşit ca să nu fiu dat afară din sală. Dar cum se ajunsese la partea de întrebări şi răspunsuri, toată lumea a scos camerele şi telefoanele şi a început să filmeze.
Ca atare:
Şi fără legătură cu Seinfeld, azi îi urăsc pe împuţiţii de ruşi, că am fost de dimineaţă la paintball şi totul a fost nemaipomenit până când a intrat în joc o gaşcă de zee russkies. Care trişau ca la balamuc. Nu cred că e vreun popor pe care să-l detest cu mai multă pasiune decât pe animalele astea. Dap, nici măcar pe români.
Mă ustură buzele de nu mai pot, că am mâncat luni (azi e joi) nişte hot wings care de data asta chiar erau iuţi, dar nu aşa, ci la un pas de iad.
Azi am căscat şi am râgâit în acelaşi timp – o râgâială marşarier dacă vreţi, ceea ce dă o senzaţie deosebit de ciudată, similară cu cea de râgâială în timpul tusei, doar că în direcţia opusă. Ca bonus, s-a întâmplat la lucru unde avem birou deschis, deci am avut şi spectatori. Dar necunoscători şi ignoranţi, aka nu s-a lăsat cu aplauze.
Că tot vorbeam de lucru, am primit un avertisment toată firma că lumea a luat-o deja razna de tot cu programul de muncă. Ieri am venit la birou ca de obicei, nu la 9 ci la 9 douăzecişicevacătretreizeci. Şi am fost primul după şefă. Căreia i-a sărit muştarul că cum e posibil ca din 20 de persoane primul venit să fi întârziat aproape juma de oră. Eu m-am scos ca un domn, aplicând tehnica prin învăluire pe care o stăpânesc ca un maestru ce sunt, spunându-i că eu am negociat cu fostul manager (cel care m-a angajat) că pot veni oricând vrea muşchii mei între 9 şi 10, şi pleca 8 ore mai târziu. Ceea ce e o minciună gogonată dar absolut neverificabilă, şi ca atare eu îmi pot continua programul de huzur, în timp ce restul cam trebuie să vină la 9 fix începând de luni. Le va fi greu mai ales celor care până acum veneau la 10 şi plecau la 4, cu pauză de o oră jumate între timp.
Timpul a început să stea în loc, iar eu am început să mă plictisesc şi de-abia să aştept să plec. Îmi trebuie o vacanţă, care însă precis va fi prea lungă şi neplătită.
Şi mă joc Zuma la lucru. Versiunea online.
Ah şi sâmbătă am cumpărat un scanner cu care am scanat câteva diapozitive, după care l-am returnat ca un porc ce sunt.
Şi ca al şaptelea later edit, cum am putut să uit, mâine seară mă duc să-l văd pe Seinfeld live la Massey Hall.
