Blogu’ lu’ peşte

Ultimul post pe 2008

Am sărit retrospectiva anului anul ăsta, pentru că de când am ajuns în România am fost superocupat cu mâncatul, băutul, etc. Poate în ianuarie.

E frig bă. Aproape ca în Canada. Cred că e cel mai mare frig pe care l-am îndurat în România de vreo 6 ani încoace. A şi nins. Brrr.

Nu voi intra în detalii cu păreri despre patria mumă că va zice lumea că sunt fandosit, aşa că prefer să le ţin pentru mine. Doar un lucru o să vă spun, pe care îl treceam cu vederea şi acum l-am remarcat. Uitaţi-vă la oamenii din jur când mergeţi într-un hipermarket de exemplu. Figurile a 90% mustesc şi exprimă imbecilitate pură. Păi cum naiba să funcţioneze ceva aici cu toţi gogii ăştia?

Nu ştiu încă ce fac de Revelion dar vă urez la mulţi ani şi ne vedem la anul.

Despre joburi şi CV-uri

Am început să lucrez acum vreo 4 ani. Nu terminasem încă facultatea, dar s-a ivit o oportunitate născută cum altfel, din lene.

Într-o seară de vineri în luna aprilie nu am avut chef să învăţ la olandeză (am făcut 2 ani cursuri), ca atare sâmbătă dimineaţa încercând să mă eschivez de la test, am minţit că am învăţat din greşeală lecţia imediat următoare. Proful de olandeză, Hub, care de fapt e belgian, a zis că nu e nici o problemă, să merg cu el la o ţigară afară şi să discutăm lecţia până termină ceilalţi testul. Materialul era ceva despre aeronautică, şi în timp ce fumam, oarecum în context cu tema lecţiei, Hub m-a întrebat “Auzi, dar tu te ai cu calculatoarele, nu?”.

(mai mult…)

Muzicanţii din Banat

Acum 9 ani m-am apucat de chitară în primul rând ca să agăţ gagici. Da, funcţionează, de aia sunt însurat (fără nici o glumă, pe nevastă-mea am agăţat-o cântând Green Day la chitară).

Orele de chitară erau mişto cu Popescu. Adrian Popescu era un moş mic, diabetic, mereu îmbrăcat la costum (chiar şi când erau 50°C afară, spre disperarea noastră) a cărui realizare absolută era Nicu Covaci. Avea chiar şi o carte scrisă de Covaci în diplomatul de care nu se despărţea niciodată, şi avea semne de carte unde erau paragrafele despre el.

(mai mult…)

Premiile pentru fumat

Azi am mers, contrar aşteptărilor, la lucru. Eram răcit cobză şi colegii vroiau să mă trimită acasă ca să nu-i contaminez, dar am rezistat ca un erou până la ora 5 şi ceva, pentru impresie artistică. Mâine sper să mă simt mai bine, că la lucru nu voi merge.

Dar nu despre asta doream de fapt să vorbesc, doamnelor şi domnilor, ci despre nişte vremuri trecute care mi-au fost readuse în minte de o simplă poză veche pe care am văzut-o pe net. Se face că era un tip care o îmbrăţişa pe o tipă, iar respectivul tip purta la mână un ceas câştigat la promoţiile Monte Carlo (nu am ataşat poza, nu o căutaţi). Da, ceas din ăla mişto, metalic, cu curea albastră, de care se dădeau pe vremuri la concursurile cu ţigări. Şi atunci mi-am amintit cum fumam în liceu ca bezmeticii ca să strângem cupoane din pachetele de ţigări să ne luăm, printre altele: butelci de alcool de la Lucky Strike, brichete Zippo tot de la Lucky Strike, geci de la Lucky Strike (doar Mihi a avut, furnalul de el), ceasuri deşteptătoare de la Pall Mall (două, unul încă îl mai folosesc, very nais), brichete care mai de care mai fensi-shmensi, set de ceşti de cafea de la Pall Mall (de asemenea le mai am, tot very nais), şi tot felul de alte prostii.
(mai mult…)

In urma cu 7 ani

Vroiam sa scriu un post despre cat de sexy erau gagicile de la the Corrs, si cautand o poza elocventa pe un CD cu poze vechi (pe care evident nu am gasit-o, desi precis o am pe suport de hartie pe undeva pe-acasa, la vreo 8000km distanta), am gasit urmatoarea poza. Facuta la Costinesti, in iulie sau august 2001, de cine stie pe cine om fi rugat. (mai mult…)

Bă cum trece timpul…

Dragul meu cont de Hotmail a împlinit de curând frumoasa vârstă de 10 anişori şi încă îl folosesc zilnic. Şi da, încă mai am salvate câteva mailuri de atunci, cel mai vechi din 25 ianuarie 1998. De pe vremea Computer Clubului, Internet Cafe-ului şi conturilor de dialup furate de Ovi de la studenţii greci, dinainte ca toţi cocalarii să ştie ce-i ăla Internet şi să aibă toţi conturi de Yahoo! pentru “mess” şi broadband pentru piraterie de filme. De pe vremea când încă se scria corect, cu cratime şi fără “K”-uri pe mIRC, şi paginile web erau HTML chior şi urât şi la începutul unora aveai un mic text care te ruga să ai răbdare că pagina are multe poze, în total 40KB şi se încarcă greu. Ce mai vremuri… (faine).

Păcat că am renunţat la contul de NetAddress, că ăla ar fi avut aproape 11 ani între timp.

Coşmarul matematic

Alaltaieri iar am avut visul ăla. Îl am cel puţin o dată pe an, deşi au trecut aproape 7 ani de când s-ar fi putut întâmpla.

Merge aşa:

Se face că sunt la şcoală. Uneori în clasa pe care am avut-o în liceu, alteori în alte clase, alaltăieri pentru prima oară într-o clasă pe care nu am văzut-o niciodată. Uneori e atemporal visul, alteori se întâmplă în zilele noastre şi nu ştiu cum se face că am terminat facultatea dar mai am de urmat ceva cursuri de liceu cu care am rămas dator. Şi în aceeaşi situaţie sunt toţi colegii mei, care inexplicabil au putut toţi să fie strânşi din toate colţurile lumii să vină la orele respective. Şi mereu, dar mereu e vorba de ora de mate. Cu profa de mate din liceu. Şi ne predă de fiecare dată geometrie sau analiză, niciodată algebră (probabil din cauză că algebra era singura bucată de matematică la care mă pricepeam şi cu zecele sau nouăle din lucrarea de algebră scoteam şi eu media 5-6 în liceu). Şi invariabil ne pune să scoatem o foaie de hârtie şi eu nu ştiu nimic. Bâtă. Nix. Zip. Cam ăsta e tot visul, nu are finalitate.

Coşmar periodic. Mulţumesc doamna profesoară. Să te fută câinii cu metodele tale de predare că mi-ai nenorocit mediile în liceu şi aparent încă mă bântuie amintirile.

Cum s-a făcut Habarnam actor

Şi cum stăteam ieri alatăieri şi frecam menta pe la lucru, nu ştiu cum îmi amintesc brusc că în 2000 am făcut reclamă la Timişoreana. Adică din aia, pe bune, la televizor. Depănând acele frumoaxe amintiri cu Mihi pe mibo mi-a venit idee de a le şi nota pe hârtie că am remarcat că în ultima vreme am memoria tot mai scurtă, adică se cam şterg informaţii vechi.

Şi uite aşa se face că era o frumoasă zi de aprilie sau mai, în Anul Domnului 2000, şi eu şi cu prietenii mei eram flăcăi în floarea vârstei, la liceu. Şi numai ce se face ora doişpe ziua şi apare în pauză la noi în clasa Porodan, care experimenta pe la teatru în perioada aia (probabil să agaţe gagici), că Bă, se face reclamă la Timişoreana la fabrica de bere şi au nevoie de figuranţi. Zis şi făcut, ne luăm vreo 20 de inşi din toate clasele şi mergem la director să cerem învoire de la ultimele 3 ore ca să participăm la o acţiune de o importanţă ieşită din comun a teatrului german. (mai mult…)

Ultimul post pe 2007

Bun gasit la a treia editie “Ultimul post pe 20xx”.

Sperantele de anul trecut nu s-au implinit in totalitate. 2007 nu a fost la fel de bun ca 2006. Nu-i nimic, rau nu a fost oricum si 2006 e un an greu de egalat, dar 2008 poate ii bate pe amandoi.

Va las cu niste poze de anul asta, pe care am reusit intr-un tarziu sa le scot de pe telefon (bluetooth ruleaza).

La multi ani!

2007, o retrospectiva.

Ei dragii moşului, iată că a mai trecut un an.

Deşi a fost un an cam puturos din punct de vedere al blogărelii, totuşi nu pot să contest utilitatea blogului în a-mi aminti diverse chestii.

După bunul obicei, vom face o retrospectivă.

Ianuarie:
Revelionul a fost un dezastru absolut, cred că cel mai prost de până acum. Din fericire nu a dictat desfăşurarea întregului an. Lucrez la Global şi îi urăsc. Aplic pentru prima mea carte de credit adevărată. Vine frigul.

Februarie:
În continuare la Global, îi urăsc tot mai mult pentru lipsa de profesionalism şi lipsa de viaţă de care dau dovadă. Lucrează Se prefac că lucrează cu toţii pentru un egiptean penibil care probabil sponsorizează grupări teroriste. Ca atare mă prefac şi eu că lucrez, şi număr zilele până la plecare. Frigul atinge cote alarmante.

Martie:
Pe întâi ninge mai rău ca în ianuarie în România. Mai 2 săptămâni şi plec. Global nu mă lasă să-mi dau demisia, îmi dau concediu fără plată. Ajung acasă, îi creez un şoc Emiliei care mă aştepta de-abia la sfârşitul lui aprilie. După 2 zile mă apuc de lucru la Qaoss, proiectul lui Don.Mă bucur de căldura din Timişoara.

Aprilie:
Atât de bine mă simt încât nu fac nici o însemnare pe blog. Mergem la ţară de Paşti, lucrez de acasă şi în general frec pisicu.

Mai:
De 1 mai la grădină. E cald, vară în toată regula, în contrast cu frigurile pe care le-am tras prin Canada. Băsescu e suspendat, cu o zi sau două înainte de referendum merg cu Blondu la Găină şi ne facem praf şi pulbere. Mergem să mai luăm vodkă, Găină conduce, fute o jantă la maşină, trece poliţia pe lângă noi, ne depăşeşte, nu constată nimic. Munca mea pentru Global se termină în mod oficial.

Iunie:
Mare eveniment, prima expoziţie a Schnapsului. Nişte Băieţi în Bunker. Sunt anunţat că iulie va fi ultima lună când voi lucra la Qaoss, pentru că a fost tăiată finanţarea. Schnapsul îi trage o răceală la sărbătorirea unui an şi mă plimb cu el pe la diverşi veterinari, ceea ce duce la o reluare a relaţiilor cu Drăghici.

Iulie:
Cald, domnule, cald. Şi bine. Ieşiri prin oraş şi pregătiri de vânzare a maşinilor. Începe vacanţa, se merge des la Brebu.

August:
Vacanţă în Zakynthos cu Andrei, Diana, Ovi şi Cici. Foarte, foarte mişto. Tenerifele sunt mici copii pe lângă Zakynthos. Brebu toată luna. Trântă cu motocicleta, zdrelit rău şi cu degetul mic de la mâna dreaptă fracturat.

Septembrie:
4 septembrie, ziua în care am vândut Suzuki. Haos pe 8, la Bierhaus. Emilia devine doctoreasă.

Octombrie:
Vacanţa continuă cu 10 zile prin Austria şi Germania. Bad Ischl, München, Oktoberfest. Îmi cumpăr toată colecţia Asterix. Pe 17 plecăm în Canada. Pe 29 mă angajez la Devtopia.

Noiembrie:
Începe perioada de stand-by a blogului. Ceea ce înseamnă că scriu aproape zilnic. Lucrez, şi în general am un program destul de fix - lucru, Yorkdale food court, acasă, punct şi de la capăt.

Decembrie:
Christmas party la lucru, colegii mei beau nu glumă. Ne mutăm în alt apartament. Crăciun fără brad. Postul ăsta. Revelion incert.

Nu pot să spun că a fost cel mai bun an. Vara (aprilie-octombrie) a fost super, dar totuşi nu a excelat prin întâmplări notabile. Restul a fost mediocru. Nu-i nimic, punct şi de la capăt.