Da ba… uneori mi-e dor de blogul asta. E fain sa-l recitesc si sa-mi amintesc chestiile prin care am trecut.
Uneori regret ca n-am scris timp de un an. Alteori ma bucur. S-au intamplat si s-au schimbat multe. Radical.
Dragi cititori, daca mai sunteti pe aici, am revenit in Canada.
Bun gasit la a cincea editie “Ultimul post pe 20xx”, ca o zvacnire a acestui blog parasit.
2009 n-a fost cel mai bun an al meu.
Cu toate astea imi mentin gandirea pozitiva, ma bucur de faptul ca am calatorit, ca am fost sanatos, ca am avut succese incredibile pe plan profesional desi am lucrat doar pana in iunie, ca am cunoscut o gramada de oameni fantastici si ca am petrecut vara alaturi de prieteni vechi si familie.
Am invatat insa de-adevaratelea ca banii n-aduc fericirea. Nici calatoriile. Nici concertele pe care le astepti de o viata. Nici macar succesele profesionale sau prietenii noi sau vechi. Fericirea e adusa putin cate putin de fiecare element, iar cand toate se strang la un loc ai avut un an bun. Prieteni, succese, familie, dragoste, calatorii, hobby-uri, etc.
Ce imi doresc pentru 2010? Nu stiu, sa fie mai bun decat 2009. As vrea sa raman sanatos si poate sa imi creez putin echilibru in viata, care in ultima vreme s-a transformat din ‘cam haotica‘ ‘total haotica‘. Si imi mai doresc un nou inceput, pentru ca butonul de reset a fost deja apasat.
Imi doresc ca prietenii mei sa gaseasca armonie, iar cei care se confrunta cu probleme financiare sa treaca peste ele. Si vor trece, ca va trece si criza. Mi-as dori sa-i vad fara griji cand ii intalnesc. Acelasi lucru mi-l doresc si pentru familie.
In incheiere sper ca ati avut un 2009 mai bun decat mine, si ca vom avea cu totii un 2010 asa cum ni-l dorim! 
La multi ani!
Screw you guys, I’m going home.
|
Get the Flash Player to see this content.
|
Am inceput sa-mi fac bagajele ca sa vad ce iau si ce las. Nu am cum sa iau totul, si nici nu vreau.
Mai am 5 zile de lucru la Devtopia/ING, ultima saptamana, dupa care plec in vacanta in Colorado iar apoi inapoi in Europa.
Sunt nervos ca trebuie sa plec, dar incerc sa ma conving ca pana la urma nu ma forteaza nimeni si este alegerea mea.
Am avut ocazia sa cunosc oameni nemaipomeniti si sa fac lucruri la care nici macar nu m-as fi gandit daca ar fi fost sa raman in Timisoara.
Inchei inca un capitol si cu ocazia asta inchid si acest blog. Va veni altul la timpul potrivit.
Iar Canada cu oamenii ei nemaipomeniti, cu lipsa de fum, cu organizarea impecabila lipsita de paranoia americana sau impersonalitatea vesteuropeana, cu iernile interminabile, va ramane mereu o amintire placuta. Si cine stie, poate intr-o zi…
Va urma?
Mi-e greu să înţeleg de ce unii preferă falsitatea în faţa adevărului. Da, adesea adevărul e împuţit şi ne place să trăim în negare ignorând total unele aspecte ale realităţii. De aia unii părinţi le zic copiilor că-s slabi când ei de fapt sunt obezi, de aia unii cred că cei 240 de prieteni de pe Hi5 le sunt chiar prieteni, de aia alţii cred trăiesc cu impresia că ideea lor de afacere e fabuloasă până când falimentează, şi tot de aia mulţi se lăfăie în mediocritate percepându-şi rahatul ca mirosind a roze şi trifoi proaspăt cosit. Îi face să se simtă mai bine în timp ce-şi perpetuează problemele.
Societatea e falsă.
Eu sunt dintr-o bucată şi de aia multora le e frică de mine. Se tem că le voi spune adevărurile despre ei pe care ei înşişi le ştiu deja dar au impresia că alţii nu le observă. Nu de mine trebuie să vă fie frică, pentru că tocmai spunând pe nume lucrurilor pe care le ştiţi deja sunt foarte previzibil. De cei linguşitori ar trebui să vă temeţi. Dar e greu, ştiu, limba în cur te face să te simţi important.
Sunt şocat de numărul de cunoscuţi care o taie din România în ultima perioadă. Dau din greşeală (pe flickr, facebook, etc.) inclusiv de oameni pe care nu i-am mai văzut de 5-10 ani şi despre care aflu cu stupoare că au plecat şi ei din ţară între timp. Ca bonus, criza economică face căpşunarii să se întoarcă acasă, deci implicit să crească mizeria şi numărul actelor de corupţie, ceea ce va duce la scârbirea altor oameni de valoare, care nepreamaiavând ce face pe acolo (bani vor fi tot mai puţini, joburi tot mai nesigure, investiţii canci), la rândul lor o vor tăia peste hotare. Iar România va rămâne ţara cocalarilor, maneliştilor, grătariştilor dintre blocuri, şi a piţipoancelor aferente.
Atâta doar, când pleacă ultimul să stingeţi băi lumina că-i scump curentul. Şi nu ne permitem să aruncăm aşa cu banii acum, în vremuri de criză.
Cum am fost plecat într-o minivacanţă (despre care va urma să scriu în câteva zile), m-am întors cu ceva haine jegoase care au necesitat spălare.
Poate ştiţi, poate nu, dar până pe la 24 de ani mi-a spălat maică-mea hainele, după care această îndeletnicire i-a revenit nevestei, şi deci eu habar nu aveam cum se spală. Cu atât mai puţin să folosesc o maşină de spălat. Dar nevoia te învaţă, şi studiind cu atenţie etichetele fiecărui articol vestimentar am mai aflat şi eu câte ceva despre spălatul rufelor. Cum că de exemplu negrele şi coloratele se spală în general cu apă rece, iar albele cu apă caldă, fiecare evident cu altele de aceeaşi culoare sau culori asemănătoare. Ca să nu am surprize eu le spăl pe toate cu apă rece şi le usuc la temperatură medie. Albele cu cele gri şi negrele cu coloratele.
Ei bine, azi în timp ce puneam hainele la spălat şi aşteptam să se umple maşina cu apă (pentru că într-o încercare anterioară le pătasem pe toate turnând detergent lichid şi balsam pe ele înainte de a se umple cuva cu apă) am citit ceva pe sticla de balsam. Şi anume că se toarnă ori în compartimentul de balsam (în cazul în care maşina e prevăzută cu aşa ceva), ori direct în apă la ultima clătire. Chiar mă miram cum naiba cel mai concentrat balsam îmi face hainele să miroasă doar discret de tot, deşi pun de 3x doza recomandată în cuvă când încep să spăl. Ei bine, se pare că după ce puneam eu balsamul, hainele mai erau clătite de două ori.
Până la urmă am făcut totul ca la carte (în sfârşit), şi am realizat ce nasol e să nu ai maşina de spălat în baie. Pentru că automat nu mai eşti la curent cu ambalajele detergenţilor, pe care dacă ai avea maşina în baie le-ai citi fie că vrei fie că nu vrei atunci când te caci.
Am sărit retrospectiva anului anul ăsta, pentru că de când am ajuns în România am fost superocupat cu mâncatul, băutul, etc. Poate în ianuarie.
E frig bă. Aproape ca în Canada. Cred că e cel mai mare frig pe care l-am îndurat în România de vreo 6 ani încoace. A şi nins. Brrr.
Nu voi intra în detalii cu păreri despre patria mumă că va zice lumea că sunt fandosit, aşa că prefer să le ţin pentru mine. Doar un lucru o să vă spun, pe care îl treceam cu vederea şi acum l-am remarcat. Uitaţi-vă la oamenii din jur când mergeţi într-un hipermarket de exemplu. Figurile a 90% mustesc şi exprimă imbecilitate pură. Păi cum naiba să funcţioneze ceva aici cu toţi gogii ăştia? 
Nu ştiu încă ce fac de Revelion dar vă urez la mulţi ani şi ne vedem la anul.
Lista mea de contacte e foarte bine organizată. Mai exact nu intră nimeni pe care nu îl/o cunosc în persoană, sau măcar de pe un forum sau altă comunitate on-line de unde să-mi fi putut da seama măcar puţin cât îi duce capul. În plus, am doar vreo 3-4 colegi de facultate în listă, pentru că restul erau ţărănoi care nu ştiau să scrie şi/sau care trimiteau mass-uri de neam prost, şi cu care oricum nu aveam ce discuta, aşa că i-am zburat pe parcurs şi i-am adăugat la contacte blocate. Da, sunt un messenger nazi.
Dar nu doar mass-urile dau procentul de nesimţire pe internet. Sau buzzurile. Nu. Invisible e noua chestie care mă calcă pe nervi.
- Western Digital
- Toshiba
- Samsung
Atât momentan.
Din click în click am ajuns pe un site pesedist, care face antireclamă guvernării PNL-PD.
Şi vă voi înşirui câteva argumente ale lor împotriva acestei guvernări. Argumente care mie mi se par infantile şi penibile, dar care din păcate sunt convins că prind la prostimea românească.
Deci.
„Succesul” cotei unice: beneficii pentru 5% din populaţia României.
(mai mult…)
