May 31 2009
Am inceput sa-mi fac bagajele ca sa vad ce iau si ce las. Nu am cum sa iau totul, si nici nu vreau.
Mai am 5 zile de lucru la Devtopia/ING, ultima saptamana, dupa care plec in vacanta in Colorado iar apoi inapoi in Europa.
Sunt nervos ca trebuie sa plec, dar incerc sa ma conving ca pana la urma nu ma forteaza nimeni si este alegerea mea.
Am avut ocazia sa cunosc oameni nemaipomeniti si sa fac lucruri la care nici macar nu m-as fi gandit daca ar fi fost sa raman in Timisoara.
Inchei inca un capitol si cu ocazia asta inchid si acest blog. Va veni altul la timpul potrivit.
Iar Canada cu oamenii ei nemaipomeniti, cu lipsa de fum, cu organizarea impecabila lipsita de paranoia americana sau impersonalitatea vesteuropeana, cu iernile interminabile, va ramane mereu o amintire placuta. Si cine stie, poate intr-o zi…
Va urma?
Apr 29 2009
Conform wikipedia sunt vreo 3 filme cu titlul ăsta, plus două albume de muzică. Ei bine, cam aşa e şi viaţa mea în Toronto când trece iarna. În fiecare zi se întâmplă câte ceva, dar leneş cum sunt, cam uit să relatez noutăţile. Azi dimineaţă de exemplu am întârziat la lucru (ştiu, ştiu) din cauză că am stat blocat în metrou în staţie vreo 10 minute ca să se uite toată lumea cum o cucoană pe la vreo 130 de kile îl înjură şi-l împinge dintr-o parte în alta a peronului pe un tânăr de vreo 60 kg cu moacă de drogat. Nu ştiu de la ce a pornit altercaţia, cert e faptul că nebuna încerca evident să-l provoace s-o pocnească, conştientă fiind că poate juca oricând cartea sexului sau a rasei.
Pentru că am uitat să vă zic, ea era neagră şi el era alb.
El s-a purtat însă conform normelor de bun simţ (dacă îi era frică de ea sau de reacţia celor din jur, nu ştiu), şi doar înjurând-o (fără să urle ca din gură de şarpe precum nebuna) a încercat s-o evite pe cât posibil. Ba chiar s-a urcat înapoi în metrou preferând să mai mearga o staţie decât să rişte să degenereze cearta.
(mai mult…)
Apr 16 2009
Mă ustură buzele de nu mai pot, că am mâncat luni (azi e joi) nişte hot wings care de data asta chiar erau iuţi, dar nu aşa, ci la un pas de iad.
Azi am căscat şi am râgâit în acelaşi timp – o râgâială marşarier dacă vreţi, ceea ce dă o senzaţie deosebit de ciudată, similară cu cea de râgâială în timpul tusei, doar că în direcţia opusă. Ca bonus, s-a întâmplat la lucru unde avem birou deschis, deci am avut şi spectatori. Dar necunoscători şi ignoranţi, aka nu s-a lăsat cu aplauze.
Că tot vorbeam de lucru, am primit un avertisment toată firma că lumea a luat-o deja razna de tot cu programul de muncă. Ieri am venit la birou ca de obicei, nu la 9 ci la 9 douăzecişicevacătretreizeci. Şi am fost primul după şefă. Căreia i-a sărit muştarul că cum e posibil ca din 20 de persoane primul venit să fi întârziat aproape juma de oră. Eu m-am scos ca un domn, aplicând tehnica prin învăluire pe care o stăpânesc ca un maestru ce sunt, spunându-i că eu am negociat cu fostul manager (cel care m-a angajat) că pot veni oricând vrea muşchii mei între 9 şi 10, şi pleca 8 ore mai târziu. Ceea ce e o minciună gogonată dar absolut neverificabilă, şi ca atare eu îmi pot continua programul de huzur, în timp ce restul cam trebuie să vină la 9 fix începând de luni. Le va fi greu mai ales celor care până acum veneau la 10 şi plecau la 4, cu pauză de o oră jumate între timp.
Timpul a început să stea în loc, iar eu am început să mă plictisesc şi de-abia să aştept să plec. Îmi trebuie o vacanţă, care însă precis va fi prea lungă şi neplătită.
Şi mă joc Zuma la lucru. Versiunea online.
Ah şi sâmbătă am cumpărat un scanner cu care am scanat câteva diapozitive, după care l-am returnat ca un porc ce sunt.
Şi ca al şaptelea later edit, cum am putut să uit, mâine seară mă duc să-l văd pe Seinfeld live la Massey Hall. 
Feb 8 2009
Dă-le-n mă-sa de acte, dau o fugă până la NY şi Boston săptămâna viitoare.
Feb 6 2009
A început la 5:40 când m-am trezit din senin. Îmi era sete şi aveam gâtul uscat. Am băut nişte apă şi am încercat să mă culc la loc. Am adormit pe la 7, adică doar cu puţin timp înainte de a mă trezi din nou. De data asta cu o stare de răceală şi nasul înfundat. Am băgat un paracetamol şi nişte picături, m-am îmbrăcat şi am plecat la lucru.
Pe metrou cred că iar s-a aruncat un dăştept pe linii. Că am stat o oră degeaba, blocaţi între staţii. Ziceau că sunt probleme tehnice, apoi că i s-a făcut cuiva rău. Niciodată nu zic când se aruncă ăştia ca bezmeticii în faţa trenului, zice-se ca să nu le dea altora idei şi apă la moară pentru cele 5 minute de faimă. Dar de fiecare dată când stai ore în şir şi aştepţi să se mişte dracului odată metroul, e clar că s-a întâmplat ceva mai rău decât o defecţiune tehnică.
Am avut o zi de căcat şi ziua de-abia începe. Dar măcar e vineri.
Feb 4 2009
Pe 16 februarie are loc a doua ediţie a sărbătorii intitulate Family Day în Ontario. Sărbătoare care pentru mine nu înseamnă altceva decât un weekend prelungit şi o ocazie de a mă îmbăta şi duminica. Şi m-am gândit eu că ce fain ar fi să mă declar răcit de vineri şi s-o tai până marţi la New York la prietenul meu Iulian. Întâmplarea face însă că pe 14 februarie, sâmbătă adică, trebuie să merg să ridic nişte acte între orele 12 şi 3.
Ca atare, cu altă ocazie. Bine că n-am luat biletele de avion.
Bummer.
Feb 1 2009
Acum aproximativ câteva zile am remarcat cu stupoare că majoritatea ciorapilor mei sunt tociţi în călcâi. Aşa că am făcut un plan cum să mă duc după lucru să-mi cumpăr de vreo $50 ciorapi, adică vreo 1400 de perechi, de toate culorile, mai exact negri, albi şi gri, şi de toate lungimile şi modelele. Cum însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, la 4:45 vine la mine la birou colegul meu Bryan şi mă întreabă dacă nu vreau să merg la o bere. Nu nu, trebuie să-mi cumpăr ciorapi, nu pot veni la bere.
Cine mă cunoaşte ştie că nu sunt foarte greu de convins când vine vorba de ieşit în oraş şi/sau îmbătat. Dar nu, ieri vroiam să-mi iau ciorapi. Hai că vine şi Mike. Deşi nu îl întrebase încă, era clar că Mike va veni. Nu mă, n-auzi, trebe să-mi iau ciorapi, mă ţin eu tare pe poziţie. Poate doar una, zic totuşi cu jumate de gură că parcă-mi era poftă de un Guinness.
(mai mult…)
Jan 22 2009
S-au împuşcat azi dimineaţă.
La vreo 500m de unde lucrez eu.
Adică la următoarea staţie de metrou, în buricul târgului, lângă primaria Toronto.
Păi cum să te plictiseşti aici? 
Sursa foto.
Dec 15 2008
Ca să mă laud, deşi nu-mi stă în fire, azi am dat examenul Microsoft 70-528 şi l-am luat cu 876 din 1000.
Mai am de luat nemernicul de 70-536 (probabil în februarie) şi voi fi un ninja MCTS (Microsoft Certified Technology Specialist).
Şi poate dup-aia dacă mă supăr mai dau şi 70-547, numa aşa ca să fiu şi mai ninja decât sunt deja.
All hail to the je.
Şi gata, nu mă mai laud.
Dec 11 2008
Îmi cam lipsesc cheful şi inspiraţia, nu ştiu de ce.
Aşa că voi trece repede în revistă ce am făcut în ultimele zile.
Cu liniuţă deci,
- vineri am mers la “2 beri” după lucru şi am ajuns pulbere acasă pe la 3 noaptea. Moment în care am realizat că n-am chei. Aşa că m-am dus în garaj să caut cheia de rezervă, pe care, în stare de ebrietate fiind, nu am găsit-o. Mă gândeam că poate pot deschide geamul şi intra pe geam, dar ca un făcut cu o zi înainte pusesem piedica la geam ca să nu intre hoţii să mă fure. Ca atare am trezit locatarii căşii, că doar nu era să dorm în garaj la -10°C, nu?;
- sambata mi-am revenit;
- duminică am fost să-i iau dulciuri Emiliei, Reese’s, King Size Economy pack, vreo 100 de bucăţi a 7000 kCal fiecare;
- luni am lucrat;
- marti am lucrat şi am mâncat pentru prima oară hamburger de bizon, la restaurantul Quotes, sub unde lucrez. Bun, foarte bun. Pe drumul spre casă am realizat că îmi era mort iPodul şi am crezut că şi-a dat duhul după 2 ani de folosinţă. Mă uitam pe geam la reclamele din staţiile de metrou la noile iPod nano şi mă gândeam pe ce culoare să-mi iau. Tot roşu? Nu, parcă arată mai bine pe grafit. Minunat, $150 aruncaţi pe geam, sunt zgârcit. Dar oare să-mi iau iPod sau mai bine să mai pun nişte bani şi să-mi iau iPhone? Hmmm, cred că-mi trebuie amândouă că dacă merg să alerg nu pot să fug cu ditamai iphone-ul agăţat de chiloţi. Pe urmă mi-a picat fisa că nu-l mai încărcasem de vreo săptămână şi de fapt se terminase bateria fără să remarc. Am economisit $150, great success! Lângă mine în metrou s-a pus o chinezoaicăcare puţea înfiorător a parfum ieftin. Mă gândeam că mai bine mă îmbată cu miresme de drogherie comunistă decât de ceapă, dar cu toate astea după două staţii n-am mai rezistat, m-am sculat şi m-am îndepărtat ca să nu mor dracului intoxicat. După încă o staţie a coborât şi ea, dar îmi pierdusem deja locul;
- miercuri am fost rupt de oboseală, că marţi noaptea am învăţat pentru MCTS. Pe drumul spre casă s-a pus lângă mine un pakistanez care puţea a de toate (ceapă, curry, transpiraţie, etc.) şi brusc mi s-a făcut dor de chinezoaica de marţi;
- diseară am Christmas party, noroc că n-am mai băut nimic de aproape o săptămână. Probabil că de data asta în metrou voi juca eu rolul persoanei cu mirosuri pestilenţiale, doar că eu nu voi mirosi nici a ceapă, nici a parfum ieftin, ci a dampf sănătos de alcool.
Pam-pam.
Mai vechi »
