Nu mai pot suporta cafeaua mizeră de la lucru (ciudat, acum un an jumate nici nu beam cafea şi acum mă dau cunoscător), aşa că mai nou merg dimineaţa cu câţiva colegi să ne cumpărăm cafea mai bună gata făcută. Azi în timp ce ăştia îşi preparau cafelele (eu o beau neagră), am remarcat ceva interesant la pultul cu lapte şi zahăr:
Cred ca e de preferat să-l alegeţi pe cel de 2%. 
blink-182 se reunesc şi poate o pun şi de un nou album.
Ahraghahaghrgahaa! The joy. Poate-poate prind şi eu un concert, oriunde m-oi afla.
În plus, anul asta se mai anunţă albume noi de la Green Day şi ZOB.
Măcar 2009 va fi mişto din punct de vedere muzical pentru mine, chiar dacă pe restul planurilor suge profund şi nu se anunţă vreo ameliorare prea curând.
Şi acum neşte sounduri noi de la Green Day pentru voi, să trăiţ! Know Your Enemy, de pe noul album 21st Century Breakdown.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
P.S. Sper c-aţi avut un Paşte fericit.
Ieri, Seinfeld live la Massey Hall. Unele poante le ştiam din specialul ăla de vreo 3 ore de stand-up de pe DVD-ul pe care l-am văzut acum vreo 4 ani. Dar oricum e foarte amuzant şi mi s-a părut foarte spontan.
Nu am putut filma/fotografia până la sfârşit ca să nu fiu dat afară din sală. Dar cum se ajunsese la partea de întrebări şi răspunsuri, toată lumea a scos camerele şi telefoanele şi a început să filmeze.
Ca atare:
Şi fără legătură cu Seinfeld, azi îi urăsc pe împuţiţii de ruşi, că am fost de dimineaţă la paintball şi totul a fost nemaipomenit până când a intrat în joc o gaşcă de zee russkies. Care trişau ca la balamuc. Nu cred că e vreun popor pe care să-l detest cu mai multă pasiune decât pe animalele astea. Dap, nici măcar pe români. 
Mă ustură buzele de nu mai pot, că am mâncat luni (azi e joi) nişte hot wings care de data asta chiar erau iuţi, dar nu aşa, ci la un pas de iad.
Azi am căscat şi am râgâit în acelaşi timp – o râgâială marşarier dacă vreţi, ceea ce dă o senzaţie deosebit de ciudată, similară cu cea de râgâială în timpul tusei, doar că în direcţia opusă. Ca bonus, s-a întâmplat la lucru unde avem birou deschis, deci am avut şi spectatori. Dar necunoscători şi ignoranţi, aka nu s-a lăsat cu aplauze.
Că tot vorbeam de lucru, am primit un avertisment toată firma că lumea a luat-o deja razna de tot cu programul de muncă. Ieri am venit la birou ca de obicei, nu la 9 ci la 9 douăzecişicevacătretreizeci. Şi am fost primul după şefă. Căreia i-a sărit muştarul că cum e posibil ca din 20 de persoane primul venit să fi întârziat aproape juma de oră. Eu m-am scos ca un domn, aplicând tehnica prin învăluire pe care o stăpânesc ca un maestru ce sunt, spunându-i că eu am negociat cu fostul manager (cel care m-a angajat) că pot veni oricând vrea muşchii mei între 9 şi 10, şi pleca 8 ore mai târziu. Ceea ce e o minciună gogonată dar absolut neverificabilă, şi ca atare eu îmi pot continua programul de huzur, în timp ce restul cam trebuie să vină la 9 fix începând de luni. Le va fi greu mai ales celor care până acum veneau la 10 şi plecau la 4, cu pauză de o oră jumate între timp.
Timpul a început să stea în loc, iar eu am început să mă plictisesc şi de-abia să aştept să plec. Îmi trebuie o vacanţă, care însă precis va fi prea lungă şi neplătită.
Şi mă joc Zuma la lucru. Versiunea online.
Ah şi sâmbătă am cumpărat un scanner cu care am scanat câteva diapozitive, după care l-am returnat ca un porc ce sunt.
Şi ca al şaptelea later edit, cum am putut să uit, mâine seară mă duc să-l văd pe Seinfeld live la Massey Hall.
Jur că voi pocni instantaneu pe oricine mai bate măcar un apropo în legătură cu faptul că nu vreau să mă întorc în Europa şi mai ales în România.
Şi acum câteva blasts from the past:
Istoria se repetă şi climatul economic actual e perfect pentru asta. Chiar sunt singurul care observă, ce dracu?
Voi cum vă simţiţi când vedeţi imaginile de mai sus?
Mi-e greu să înţeleg de ce unii preferă falsitatea în faţa adevărului. Da, adesea adevărul e împuţit şi ne place să trăim în negare ignorând total unele aspecte ale realităţii. De aia unii părinţi le zic copiilor că-s slabi când ei de fapt sunt obezi, de aia unii cred că cei 240 de prieteni de pe Hi5 le sunt chiar prieteni, de aia alţii cred trăiesc cu impresia că ideea lor de afacere e fabuloasă până când falimentează, şi tot de aia mulţi se lăfăie în mediocritate percepându-şi rahatul ca mirosind a roze şi trifoi proaspăt cosit. Îi face să se simtă mai bine în timp ce-şi perpetuează problemele.
Societatea e falsă.
Eu sunt dintr-o bucată şi de aia multora le e frică de mine. Se tem că le voi spune adevărurile despre ei pe care ei înşişi le ştiu deja dar au impresia că alţii nu le observă. Nu de mine trebuie să vă fie frică, pentru că tocmai spunând pe nume lucrurilor pe care le ştiţi deja sunt foarte previzibil. De cei linguşitori ar trebui să vă temeţi. Dar e greu, ştiu, limba în cur te face să te simţi important.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
iPodul meu e plin de muzică de care m-am săturat. Muzică nouă care să mă impresioneze nu prea este, aşa că ieri am scos de la naftalină un CD vechi să văd ce aş putea să mai ascult. Printre poze din liceu şi multe melodii triate cu meticulozitate (deşi se pare că meticulozitatea însemna cu totul altceva pentru mine la vremea aia, că e şi plin de porcării) am găsit şi directorul Cargo – Ziua Vrăjitoarelor. Uau, cred că nu l-am mai ascultat de 7-8 ani. Imediat am băgat o auzenie şi am zburat înapoi cu un deceniu, amintindu-mi de vacanţa de la Văliug din iulie sau august 1999.
(mai mult…)
Gata, m-am certificat.
Am reuşit să termin de citit monstrul ăla de carte pentru 70-536 pentru a treia oară, am dat examenul, şi de azi sunt oficial un Microsoft Certified Technology Specialist (MCTS). Şi dacă tot am ajuns până aici, de mâine încep să studiez pentru 70-547 să mă fac Microsoft Certified Professional Developer (MCPD). Pam pam.
Pe care nu ştiu cum am reuşit să nu ajung să mă dau nici iarna asta.
Nu că n-ar mai fi cel puţin vreo lună până începe să se încălzească.
Iar am comis-o. Mi-am dat seama că nu citeam cel puţin jumate din blogurile pe care le aveam în feedreader. Majoritatea erau sau deveniseră de căcat şi oricum nu le mai citeam de ceva vreme, aşa că le-am făcut vânt. Au mai rămas cunoscuţii, o bună parte din ei fiind şi în blogroll dacă sunteţi curioşi, şi mai vreo 5 bloage mainstream.
Oarecum în legătură cu asta, m-a mâncat în cur să intru pe câteva bloguri de români din Canada de la Zamolxis din blogroll, ceea ce mi-a amintit cât de îngrozitor de jenanţi sunt românii de aici în marea lor majoritate. Şi cât de fericit sunt că reuşesc să-i evit cu fiecare ocazie. Dacă veşnicia s-a născut la sat, în Canada s-a născut imbecilismul românesc, toţi inginerii care n-au fost în stare de ceva altundeva trăgând la Pălăria Statelor Unite ca muştele la căcat. Evident că nu e atât de rău ca în Europa, unde au ţâşnit toate lichelele după ridicarea vizelor, dar pe mine nu mă încălzeşte asta cu absolut nimic.
Şi mă întreb: unde e diaspora românească mişto? USA? NZ? Au? Că în Canada găsim doar mama şi tata jenei diasporei româneşti. Iar pe internet bomboana de pe coliva aceleaşi diaspore.
P.S. Ca să clarific – Zamolxis după cum scrie pare relativ ok, şi mai erau vreo 2 bloguri din blogrollul ăla care erau decente. Restul însă…
