Primăvara asta vroiam neaparat să vizitez un loc fain. Oscilam între Roma, Londra şi Barcelona. M-am hotărât pentru ultima şi pentru că mai fuseseră prieteni acolo care mai că nu mă împingeau de la spate “Mergi mă că-i fain!”. Aşa că am rezervat primul bilet mai ieftin de avion şi gata! A venit şi Simina, că nici ea nu mai fusese, iar eu m-am bucurat, pentru că turismul singur nu e cel mai mijto. Here goes, copy paste din notiţe şi completări ulterioare:

Barcelona

sambata

cald. multe santiere, tren vreo 20 min spre oras. (mai departe…)

Sunt fan al Politehnicii Timişoara. Echipa de fotbal, nu instituţia. De mic am învăţat că e simbolul care-mi reprezintă oraşul, că e diferită şi că luptă corect. Suficiente motive să ţii cu o echipă.

Mai târziu am ajuns student la Poli în Timişoara. Cam în aceeaşi perioadă au urcat şi poliştii înapoi în A. Câţiva prieteni mergeau în galerie la meciuri, aşa că am hotărât să părăsesc tribuna şi să merg să cânt în peluză. Microbul m-a prins înainte de începerea primului meci la care am stat la Sud. Ştiu cântecele, nu ratez nici un meci când sunt acasă, am fost şi în deplasări, am fulare violete, era să-mi iau şi tenişi aşijderea. Adică îmi iubesc echipa.

Tocmai de aceea m-am bucurat ca un pruc după semifinala cu Steaua “Chiar se poate! Luăm şi noi oare un trofeu după 27 de ani?”. Apoi au venit meciurile jalnice cu Craiova, uta şi Vaslui. Începusem să am mari dubii.

Dar mi-am făcut treaba, am vopsit bannere mai departe cu fetele şi băieţii din grupare, m-am ars la soare pe stadion în ziua meciului, lipind pe sute de scaune foliile pentru coregrafie. Prin urmare, m-am prezentat cu mari emoţii la ora 18 pe stadion, meciul fiind de la la 20:45. Dar după 10 minute de joc ştiam deja un lucru: “nu avem cum să câştigăm!” Spre dezamăgirea şi supărarea tuturor, jucătorii aduşi pe bani grei la Timişoara nu au fost în stare de nimic. Dacă un junior de 19 ani, cu salar de 1500 pe lună, e singurul care se remarcă într-o finală, păi atunci să nu mai văd vedete la echipă! Oricum ne făceam de râs în UEFA.

Sper că sezonul viitor vom avea parte de jucători mai motivaţi, altfel iar rămânem cu buzele umflate. Şi e păcat, că la noi “nu se discută, se iubeşte!”

(poze de la meci)

Vineri a fost marele derby uta – Poli. Pentru care am pregătit joi arsenalul de japoneze. Bine, degeaba, c-am pierdut. Şi iar au fost praf jucătorii. Sper să câştigăm măcar cupa! :|

Dar ideea-i că am stat cu nasul în acrilice toată ziua şi am făcut ceva pentru echipă, după mai bine de-un an jumate. Şi asta m-a făcut să mă simt excelent! :D Nici nu a mai contat c-am întârziat la turneul Deko! Am vopsit materiale pentru grupare şi am fost happy!

poze aici

Turneu cu Cola zero, Timi, 17.mai.07 în Ză Note

Intro: Trupa Deko face stand-up comedy, dar din ăla bun, la care te râzi! Au început spectacolele în cafe Deko din Bucureşti, de acolo şi numele. Pe motive de pregătiri pentru meciul cu uta, nu am prins şoul de la început. Adică l-am ratat complet pe Costel, şi am ajuns când începuse Vio. Teo a avut onoarea să fie ultimul.  (mai departe…)

cu Wedding and Funeral Orchestra, în “Romanian Tour 2007″

Că Bregovic e un compozitor genial, nu mai are rost să repet. Trebuia doar să mă conving că-l ţine şi live.

Cred că-i a 4a sau a 5a oară când Timişoara are parte de concert Bregovic, deci ocazia ideală pentru mine de-a-l vedea pentru prima dată. De cântare auzisem cu câteva zile înainte; biletul l-am luat la intrarea în sala de concert. Apropo sală: aş dori să-i bag şi să-i scot în mod repetat în/din mamele lor pe imbecilii care insistă să organizeze concerte la sala Olimpia. Chiar nu observă nimeni că acustica e execrabilă şi scena de fiecare dată prea departe de public? Mai bine în parc, pe bune!

(mai departe…)