Mai ştiţi mirosul ăla de toamnă târzie, de frig amestecat cu fum umed, de la mormanele de frunze uscate incinerate de moşii gospodari prin spatele blocurilor, în dupămesele leneşe de duminică? Cerul senin, albastru intens, soarele înşelător? Azi e vremea aşa, dar n-am mai simţit demult mirosul ăla, deşi îmi place foarte mult. Îl pot sintetiza perfect şi acum, la mulţi ani de când mi-a mângâiat ultima oară părul din nas. Fumul albăstrui şi aroma ascuţită urlă “toamnă” din toţi bojocii.

Cam într-o săptămână ar fi momentul pentru focurile de toamnă; încă nu sunt toate frunzele uscate, încă nu sunt trotuarele lăturalnice ticsite de un covor jilav şi moale, maro şi galben, aşa de plăcut la atingere când ari prin mijlocul drumului mici tranşee cu încălţările proaspăt curăţate, abia scoase din dulap, unde au stat peste vară. Mi-aş dori să mai simt mirosul de funze arse.. unde mi-s chibriturile?

Fac rar propagandă altora, dar de data asta se impune. Restecp, bă, PROTVule!

Hell Unit on tour continuă :D Cum ne-am hotărât să mergem în cât mai multe deplasări cu Poli, weekendul trecut am fost din nou pe drumuri, combinând deplasarea cu o scurtă vacanţă. Etapa s-a jucat la Mioveni şi noi n-am gândit să ne cazăm “aproape” de stadion. Adică în Capitala culturala a Europei pe 2007. Aşa a ieşit un vineri-duminică agreabil şi relaxant.

Ne-am stabilit cartierul general în Sibiu iar sâmbătă după-masa am mers la meci, lângă Piteşti. Jocul a fost slăbuţ, Poli mai are de lucru dar mi-e ciudă că n-am câştigat.

Sibiul, pe de altă parte, mi-a lăsat o impresie excelentă! Nu mai fusesem demult acolo şi nici nu ştiam oraşul prea bine. Dar ce am găsit m-a impresionat foarte plăcut. Centrul vechi e impecabil, străzile sunt curate şi clădirile au suferit un remake superb! Totul e nou şi vechi în acelaşi timp, pregătirile pentru evenimetele culturale au adus Sibiul la nivelul oricărui mare oraş turistic european.

Din păcate, nu am participat la vreun eveniment din programul propus de organizatori, dar vremea superbă ne-a dat voie să ne plimbăm în linişte prin Piaţa Mare şi pe străduţele înguste ce înconjoară zona. Ce-mi place foarte mult e decenţa cu care fiecare magazin de la perterul caselor vechi şi-a expus logo-ul. Chiar şi “vodafone” e scris cu litere din cupru, în acord cu nuanţele clădirii în care se află.

Duminica a fost de departe cea mai faină zi de ceva timp încoace, din simplul motiv că cea mai tare fată din lume a reuşit şi ea să ajungă la Hermannstadt. Ne-am trezit devreme, ne-am plimbat printre căsuţe vechi, am sorbit o cafea, am povestit, am tăcut sau am fumat. Lucruri pe care le-aş face în fiecare duminică, oriunde s-ar nimeri să fiu.

Începe să-mi placă programul ăsta cu deplasări la sfârşit de săptămână! Chiar dacă de data asta, atât fotbalul cât şi cultura au fost cam puţine, minivacanţa a avut un efect liniştitor şi revigorant asupra tuturor care ne-am adunat în Sibiu pentru un meci la Mioveni.

- pozele: Sibiu, Mioveni

iaca şi eu, via mtx:

să continuieze fetele: gavozdita şi geo.

… sau “Babe printre noi: Coşmarul de luni dimineaţa”

Tramvai aglomerat, puturos şi lent într-o dimineaţă în care n-am chef de nimic. Eu, cu gândurile mele, restul pasagerilor, cu anii lor. Credeam că scad media de vârstă în vagon, dar la o privire mai perspicacă m-am blazat: toţi călătorii sunt atât de antici încât vârsta mea ar avea o influenţă asupra celei de-a 3a zecimale a mediei, în cel mai bun caz.

Brusc simt un junghi nedefinit şi nevoia să dau muzica mai tare în căşti, însă fără vreun efect favorabil. Mă irită ceva la creierul mic şi realizez cauza doar când dau o cască jos: 128 de decibeli piţigăiaţi îmi cotropesc sărmanul timpan. Evident, e vorba de două babe hiperactive la ore mult prea matinale pentru gustul meu. Descriere: Baba1, machiată aiurea şi etalând un rarisim “dö-piees” de-un sublim crem spălăcit, îi spunea Babei2, costumată în negru (trebuia, nu?), cu părul roşcat-violent (ştiu, completare cromatică inutilă, din nou s-ar subînţelege), că ea pune în pesmetul pentru şniţele şi un pic de “boiauă” şi “veghetă”. Coroborat cu putoarea moşului nespălat din dreapta mea, era să borăsc spontan. M-am abţinut, căutând un reper vizual plăcut undeva pe stradă.

N-am reuşit. Baba3. Enter, stage left-puţin-în-spate. Îi povestea unei vitime demne de milă (nu a scos un singur sunet cât am stat în vagon) cum copiii şi nepoţii ei sunt atât de bine ajunşi, dar proasta aia hoaţă de noră-sa e numai pe profit, trage renumele în jos, hoaţa naibii, ar fi trebuit să ne judecăm cu ea pentru cele 15 milioane. (eu speram să nu fie totuşi euro, mi-ar fi fost prea ciudă) Nesimţita de noră!

Am un nou obicei de când circul cu tramvaiul: număr în gând staţiile până la destinaţie. La faza cu nora bandită eram la “1″. Şi mi s-a părut cel mai mare număr prim cunoscut umanităţii!

P.S.-B.p.C.*: Baba1 a început să vocifereze strident în franceză când o altă babă (notată aici doar din complezenţă cu Baba3) nu i-a făcut loc să coboare în staţie!

(!) Acest post nu este un pamflet. E realitatea de dimineaţă. Realitatea reală, nu aia de pe sticlă.

* Post Scriptum – Bomboana pe Colivă.

E oribilă vremea, nori negri peste tot, beznă, ploaie, frig! N-am niciun chef de lucru. Aşa de bine sună varianta aia care include ceainăria, ceaiul/cafeaua şi mai mult decât plăcuta ta prezenţă. Să stăm faţă-n faţă la masa de la geam, să vorbim puţin şi să sorbim cu înghiţituri mici şi rare din ceştile fierbinţi. Aş pierde aşa o zi întreagă, observând cu tine trecătorii zgribuliţi pe sub umbrele, noi fumănd câte-o ţigară din când în când, ca mai apoi să le stingem de-o data, cu gestul ăla de cowboy sictirit la ultimul fum. Să fie suficient de cald în bar ca să nu simţim frigul de afară. Mai pe seară să aprindă chelneriţa lumânări pe masă. Eu să întind discret mâna pe lângă sfeşnic, într-o pornire de adolescent buimac, tu să te uiţi zâmbind la ea şi să raspunzi la gest, până ni se ating vârfurile degetelor, moment în care ni se întâlnesc privirle, rămânând fixate pentru o secundă. Sau sunt minute? Plecăm agale de la masă. Nu mai deschidem umbrela pentru distanţa scurtă până acasă, ne ridicăm doar gulerele peste urechi şi grăbim pasul încolăciţi unul lângă altul. Călcăm ritmat, sincronizat, tu cu capul un pic plecat pe umărul meu, gândindu-te pentru o clipă “Ce bine că nu trebuie să ne ţinem de mână”, dar eu te cuprind pe după spate, bag mâna la tine în buzunar şi iţi prind în palmă pumnul strâns uşor, din cauza frigului. Peste jumătate de oră dormim deja sub trei plăpumi, perfect mulaţi într-o îmbrăţişare caldă. Cât de fain e să adormi zâmbind… abia aştept! 

Sunt luni bune de la ultimul calcul, aşa că am luat o foaie şi un pix şi am pus cap la cap distanţele parcurse în ultimul timp:

- STG – TM: 2400km (în sesiune) + un drum la final: 1200km

- STG – Rotterdam – Amsterdam – Stuttgart: 1322km

- STG – Barcelona şi retur: 2536km

- STG – München: 450km

- STG – Heilbronn: 110km

- STG – Strasbourg – Baden-Baden – STG: 336km

- STG – Karlsruhe: 316km

- TM – Baziaş (de 2 ori): aprox. 750km

- TM – Bucale via Defileul Jiului: 1080km

- TM – Wien (MetallicA*, baby!): 1134km + vreo 60 ocolire degeaba pt a nu vedea Prodigy la ceva festival din Ungaria
- TM – CJ: 658km, worth every cm!

- delegatii de când m-am angajat: 2buc. TM – Babenhausen (Hessen), DE via Frankfurt/Main; cu diferite ieşiri de weekend la Aschaffenburg, Darmstadt şi Frankfurt, total aprox. 5566km

Intermediar: 15518km

Total nou: 36768km.

*cam obosiţi, James gras, dar they rocked oricum!

Şi mă-ntorc cu o dilemă:
Azi am primit coşuri de gunoi diferenţiate la birou: gri cu găurele şi sac de gunoi, pentru… gunoi, negru fără găurele sau sac, pentru “Hârtie & Carton” (citez inscripţia de pe dânsele), respectiv mare, galben, cu capac din ăla care se învărte, pentru “Plastic”.

Sursa nelămuririi mele fiind enunţată, now picture one sleepy monday morning, cafea slabă şi o umbră de cearcăne sub ochi. Scot pachetul nou de ţigări din geantă şi, după juma de minut, rămân cu problema în mână: folia de celofan din exteriorul pachetului merge clar la Plastic. Cu timbrul am unele dubii, că are holograma aia, dar îl arunc totuşi la hârtie, dar folia din interior?! O parte hârtie, o parte aluminiu. De vis :| Şi acum ce fac?

PS: Care birou, ce job nou, unde, câţi ani am, cât am câştigat la loto, toate în curând, că am iar poftă de scris :D