Am aflat şi eu săptămâna trecută de faza din articolul de mai jos. Noroc cu tinerii de la Caţavencu, măcar pare mai veselă toată prostia asta. Voi reveni cu detalii de pe la cozi! :D Şi, ulterior, de prin alte ţări mai de bun simţ ;)

În sfârşit văd şi eu roadele a 18 ani (and counting) de şcoli: salariul meu decent (exlusiv datorită scutirii de impozit, altfel nu era situaţia chiar aşa de roză) îmi permite să-mi achiziţionez un bun necesar şi generator de alte n cheltuieli: o maşină. Şi ce maşină nouă, în rate, poate să-şi cumpere inginerul debutant? Logan, fireşte. Sărim aici peste factorii care au dus la această decizie. Contează doar că sunt mulţumit de alegere şi văd maşina doar ca pe o chestie care mă duce repede şi uscat de la A la B. (mai departe…)

- alţi 658km, alte câteva zile de deconectare totală şi discuţii despre căcat şi masturbare. Mădă eez zee best! :*

der neue Totalen: 38960 km

Când mă cac, obişnuiesc să citesc etichetele ambalajelor de prin baie. Ca toată lumea, de altfel. Mai nou, am observat un nou trend de iconiţe de avertizare:

De fapt atenţia mi-a fost captată de fetiţa aia mică şi dulcică. O vedeţi cum se întinde ea nevinovată spre raftul cu o cutie şi o sticlă? Are rochiţa model stereotip – fată, 4 ani şi păpuşa de cârpe într-o mânuţă. Ţi-e mai mare dragul! Parcă ai şi ridica-o în braţe să ajungă mai bine, parcă ai şterge tu X-ul ăla urât şi roşu (prost plasat, de altfel. eu aş fi negat întreaga imagine), parcă i-ai cumpăra şi-o acadea.

Ca să ne oprim cu prostiile, mie mi se pare prea puţin sugestivă poza! La fel şi cea cu “detergentul nu are voie în ochi, dar apa picurată de la robinet, da”. Să nu mai zic de “La ora 15:55 nu e voie să că înmuiaţi unghiile introducând mâna în bolul mic doar până la semnul marcat de plasture” sau “Nu înghiţiţi medicamente de mărimea oului de struţ”.

ISO sau cine propune chestiile astea, mai gândiţi-vă!

- TM – Sibiu – Mioveni – SB – TM: 876km
- again TM – CJ: 658km, again worth every cm, chiar şi cei în plus, pe ruta trenului foamei, la dus!

Refresh: 38302km

Toată lumea uită luni dimineaţa cum se conduce. Parcă i-a hipnotizat weekendul sau li s-a spălat cu dero exact acea porţiune a creierului unde sunt stocate informaţiile legate de volan şi schimbător. Merg aiurea, între benzi, prea încet sau prea repede, uită mai abitir ca de-obicei să semnalizeze sau sa respecte semafoarele, înjură sau, la cealaltă extremă, dormitează la volan.

Toată lumea are luni dimineaţa un avânt muncitoresc, ceva de speriat! Vor să ajungă la 8 fără 5 la birou, să organizeze 5 şedinţe tehnico-tactice, să rezolve toate problemele restante, până în prânz dacă se poate şi, pentru că oricum sunt în turaţii şi mai au timp, să demareze alte proiecte din categoria “viitorul apropiat”.  Fireşte că seara vor să facă şi o tură de cumpărături pentru toată săptămâna, să petreacă ceva timp cu cei dragi şi, eventual, să prindă şi noul episod din Prison Break.

Evident că, în lumea reală, toată lumea îşi aminteşte de fapt de ce lunea e mai de căcat decât duminica.

Toate ţintele tale nobile sunt răpuse cu bestialitate încă din stadiul embrional. Pentru că, invariabil, ai câte-o piedică în calea năzinţelor tale nobile. Tu te trezeşti cu avalanşa de idei în cap, dar – al dracu’ – nu mai ai hârtie-filtru pentru cafea, muistu’ ăla de vecin ţi-a blocat iar maşina în parcare, traficul din oraş te termină psihic, ajungi la lucru înjurând pe nări şi din ambele colţuri ale gurii şi te aşezi morocănos la birou. E deja 8:28, colegii tăi probabil s-au teleportat la firmă, că sunt afundaţi deja în treburi şi au făcut şi băut demult prima tură de cafea. Aşa că înjuri din nou filtrul gol de cafea, îţi bagi pula-n prima şedinţă şi nu mergi nici la cea de-a 2a fiindcă eşti astupat de mailuri şi hârţoage. Mănânci târziu de prânz, îţi stă în gât, rezolvi după-masa, pe fugă, o chestie mai veche şi pleci la 5 fix cât vezi cu ochii: ” ‘nezeii ei de luni!”

Cumpărături nu mai faci, cum nu apuci de fapt tot restul săptămânii să te abaţi din drumul spre casă. Tot sâmbăta reuşeşti să ajungi la supermarket, unde parcarea geme de imbecili, nu mai sunt cărucioare şi aglomeraţia îţi dă dureri de cap. Cu cei dragi schimbi laconic câteva replici, te uiţi un pic la TV şi adormi agitat. “Parcă voiam să mai fac ceva azi… “. Luni rulz!

Noroc că n-am eu probleme din astea!