Sunt formaţia preferată a lu’ Mădă, aşa că am fost şi eu curios să-i văd live, ca să mă lămuresc ce-i cu ei. Pe CD sună uneori bine, alteori ciudat, asta ştiam eu înainte. Aşa că mi-am făcut temele (ascultat albume, cumpărat bilete pentru concertul din Bucureşti, enervat cu legăturile proaste de tren, mulţumit Mădă pentru găsirea celei optime) şi am hotărât că merită văzuţi.

Drumul a fost oribil: tren duminică dimineaţa la 07:00 – 8h pe drum, Bucureşti Nord, concert de la 19:00, tren înapoi la 00:00, duminică spre luni, Bucureşti-Băneasa, întârziere 1h20. Noroc că ne-a ţinut Geo companie toată după-masa, săr’na!

Lcaţia era deja clasică pentru noi: Romexpo, betoanele de la B’estfest. Normal că abia spre ora 20 a urcat formaţia din deschidere pe scenă: australienii “Expatriate”, care au prestat un alt.rock frumos, curat, onest; mi-au plăcut.

Placebo au intrat pe scenă fix la apusul soarelui, că doar albumul proclamă un “Battle for the Sun”! Şi de la primul riff am ridicat o sprânceană: de pe scenă curgea ceva total diferit de indie-glam-rock-ul pe care îl aşteptam. Instrumentaţie mai rapidă, mai agresivă, coerentă şi în forţă. Era rock curat! Şi aşa au ţinut-o toată seara. Noul tobar, sosia blondă a lui Travis, loveşte arsenalul din dotare de parcă ar vrea să se surpe scena sub el, iar Brian Molko s-a afişat foarte vorbăreţ şi volubil, cu vocea în mare formă şi corzile vocale stimulate de lipsa interdicţiei de-a fuma pe scenă. Da, pentru ei e mişto că aici se poate aşa ceva, pentru că în Anglia “ţi se ia încet-încet fiecare bucăţică de libertate rămasă”.

Au avut şi bis, şi bis-bis, au fost entertaining, comunicativi, expresivi şi bine pregătiţi, adică adevăraţi rock-stars, departe de imaginea  gay-sinucigaşă pe alocuri autopromovată. Mă bucur că i-am văzut, mă bucur şi că Mădă a fost la fel de încântată de noua abordare muzicală a lor!

From Placebo live

Total nou: 76956 km.

Târgu Jiu are un stadion mic şi comunist. Acum şi cu scaune lipsă.

Coloana Infinitului a fost recent recondiţionată, poate excesul de zel al miliţiei locale ascunde năzuinţa spre un buget local mai mare. Cu vreo 70000 lei.

Poliţişti comunitari grăsuni, cu veste galbene, nu sunt garanţia asigurării siguranţei într-un meci de risc ridicat.

Mi-a plăcut Poarta sărutului.

Velcea o fi bun la Soccer Manager, iar jucătorii sunt, de vreo lună şi un pic, fix de valoarea câtorva pixel inerţi de pe ecran.

Am întâlnit olteni de treabă. Dar erau din Craiova! Pentru ei era mai clar decât pentru alţii că unii oameni au venit pentru fotbal la Gorjî.

Lui Balaj nu i-a prins bine recenta oprirea de la delegări.

Sunt curios dacă minunata biserică ortodoxă de pe axa Poarta sărutului – Coloana infinită era acolo când maestrul Brâncuşi a ridicat spectaculoasele lui sculpturi! Aş tinde să cred că nu, pentru că mi s-ar părea firesc să stau pe un scăunel al Mesei tăcerii şi să pot vedea spre Poarta sărutului cum se topeşte în zare infinitatea coloanei fără sfârşit. Sau greşesc, sincer nu stiu.

Proastă decizie de-a fura de la nişte orgolioşi încăpăţânaţi precum bănăţenii, care au un şi mai mare căpos la club. S-au găsit, veţi spune. Se merită reciproc. În mod cert! Şi eu sunt greu de cap şi mă uitam sâmbătă în gol spre gazon, nu-mi venea să cred cu cât tupeu ne dezavantajează! Cu premeditare.

Poli nu va mai prinde vreo finală sau vreun podium de campionat în era Sandu sau Iancu.

Era să iau amendă de milioane şi, probabil, interdicţie pentru NIMIC!

Timişoara – Tg. Jiu: vreo 250 km. Distanţa dintre fotbalul românesc şi cel din vestul Europei tinde spre infinit.

Interese, profitori, valize, brichete, comisii, slugi, pariuri sportive, DeNeAuri, controverse, ŞOCANT!, update, limbrici, manele, fiţe, maşini sau ratări din 6 metri. Aici m-a luat valul, lucrurile astea SUNT fotbalul românesc.

Doar un star rock poate apărea muci la TV fără ca lumea să-l facă un beţiv penibil.

Te fură? Faci echipă care-ţi dă 5 goluri pe meci! Am ţinut câteva scaune ocupate, ne aşezăm aici la masă să discutăm chestia asta mai în detaliu?

From Târgu Jiu, finala Cupei

Nimic din ce am trăit la finala Cupei României nu are vreo legătură cu fotbalul.

Total nou: 75836 km.

Spre stupoarea maselor, nu văzusem niciodată Sighişoara, până weekend-ul trecut. M-am scos cu Mădă, care e născută la fix 63 km de vechea cetate şi, la fel ca mine, n-o vizitase până acum.

Aşadar, mulţumind gloriosului Stat Român pentru nolie zile de sărbătoare legală (Rusaliile), ne-am planificat o şedere prelungită la Târnăveni + o zi de vizitat cetatea medievală a Sighişoarei. Ca nişte turişti ignoranţi care suntem, ne-am limitat fix la vechea cetate, fără a mai verifica dacă sunt în afara zidurilor şi alte obiective vizitabile.

Surpriza plăcută pentru amândoi a fost ordinea şi curăţenia de pe străduţe. OK, ne aşteptam la aşa ceva, dar micile detalii esenţiale au ieşit de fapt în evidenţă: toate casele vechi renovate şi îngrijite, restaurante şi magazine în ton cu “peisajul”, suveniruri civilizate (ft puţin kitch!), punct info turistic şi plăcuţe de informare în dreptul obiectivelor interesante. Orăşelul vechi era curat, asta în ciuda sfârşitului de săptămână eminamente turistic (era plin de autocare cu turişti români şi străini, grupuri de elevi, moşi englezeşti sau familii nemţeşti) şi mi-a plăcut atitudinea chelnerilor şi a vânzătorilor ambulanţi. Rutina turismului i-a învăţat să fie civilizaţi şi zâmbitori! 

De văzut, am văzut multe faţade, pentru că majoritatea obiectivelor turistice erau închise pe motiv de sărbătoare oficială. Chestia asta m-a deranjat oarecum, pentru că străduţele erau pline-ochi de posibili plătitori de bilet. Se putea intra doar în biserici, dar la cea a mănăstirii era slujbă, aşa că am rămas cu biserica din deal (2lei intrare, cu ghid). Am urcat acolo pe scara acoperită, ca orice turist care se respectă şi, la fel, ne-am întrebat dacă elevii liceului german fac asta zilnic, sau o iau pe “scurtătură” pe str. Scării.

Mi-au plăcut mult turnurile breslelor, cu toate că nu le-am văzut pe toate, şi barul pensiunii de lângă turnul croitorilor! Atenţie la băuturi şi sucuri, sunt scumpe peste tot, dar mâncarea e totuşi rezonabilă.

A fost o zi excelentă, am plecat liniştiţi şi binedispuşi din Sighişoara, cu datoria deschisă de a vizita şi micile muzee şi restul de turnuri altă dată.

restul pozelor

 Total nou: 75249 km.

Băi deci te doare mintea care este, şi anume răsfoind un ziar de anunţuri. Mi se pare incredibil ce pot să ofere sau să caute românaşii! Bine, nici ce căutam noi nu e chiar mainstream – service pentru maşini de cusut - dar tocmai ciudăţenia căutată ne-a dus prin paginile mai obscure ale ziarului, un fel de B-sides ale publicităţii absconse, cu categorii exotice dintre care am făcut următoarea compilaţie de real succes mediatic pe canalul virtual de teleshopping al 0tv. S-o luăm pe categorii:

• Pierderi

Am pierdut şi eu un portofel care avea breloc, culoare maro, personalitate, abonament la sală şi o gaşcă de prieteni-portofeli. Avea şi bani că muncea 9-5 săracu’. Dacă îl găsiţi cu numele Dezideriu Fornăchescu, bine, dacă nu, nu. Sunaţimă oricum, cost 8 EUR. Nu ştiu exact ce, dar face 8,- €. Mai am şi un frate, promoneu, cu recompensă foarte mare pe cap. Cam la fel de mare, cât ar costa refacerea actelor ălora.

(mai departe…)

Unrelated: Sunt la a 3-a tentativă de postare a textului de mai jos! Se pare că versiunea antică de WP de pe runzu era deja mai mult decât uzată, pur şi simplu nu mai puteam salva sau edita post-uri. Aşa că Dookie a făcut un mic upgrade şi iată-mă din nou on air să vă spun de data asta despre sălbăticiuni. Şi acum voi încerca să-mi amintesc ce-am scris ieri, pentru că părea inteligent şi uşor amuzant.

Amuzant e că lucrez undeva la marginea oraşului, în câmp, departe de orice posibilitate de-a lua prânzul în oraş, sau chiar de-a face o pauză de cafea decentă. De fapt e amuzant pentru cine citeşte asta, nu pentru mine. Un mic plus ar fi fauna surprinzător de bogată pe care ai ocazia s-o admiri. Sau s-o ocoleşti în ultimul moment cu maşina când îţi taie calea.

Apar frecvent fazani, ulii, şoimi, diverse rozătoare şi gângănii, berze, iepuri, ba chiar şi căprioare am văzut odată. Normal că prinde bine o astfel de “întâlnire”, pentru că de porumbei, vrăbii şi maidanezi s-a săturat toată lumea! Partea naşpa e că momentele în care vezi animăluţele nu sunt chiar cele în care ai şi un aparat foto la îndemână, pentru că locurile predilecte unde apar sunt fie şoseaua, fie câmpul din spatele fabricii, unde are geamuri apropiate doar hala de producţie.

Luni, însă, am avut şi baftă, şi aparatul foto la mine în hală. Am nimerit 2-3 păsări gri care profitau de naivitatea broaştelor scoase la plimbare de ploaia recentă. Frumoase păsări, n-am ce zice, dar habar n-aveam ce erau, m-am limitat doar la “shoot now, ask later”. Mai trâziu, Wiki mi-a spus că sunt stârci cenuşii, iar eu am dedus că veneau din ţările calde şi făceau doar o pauză în drum spre locuri mai răcoroase. Nu-s grozave pozele, dar se vede ce înseamnă ieşirea din cotidian la minunatul meu loc de muncă.

Halind o broască

Aterizare