Aşadar, în ordinea cronologică:

Gărâna Jazz Festival,  sâmbătă, 18.07. Ne-am dus cu Anda şi Nelu, via Văliug. Planul era să plecăm suficient de devreme din TM ca să apucăm o baie şi un grătărel pe lac la Văliug, apoi să ajungem în Gărâna cam când începe muzica. ERR… WRONG! În primul şi-n primul rând, am plecat cu mai mult de 1h întârziere din cauza lui je, care, ca un pulete de liceu, a băut 3 beri şi un rom cu cola în seara precedentă, şi a borât toată noaptea. Sincer, îi suspectez pe ăia de la Ursus de bere cu chimicale, şi pe ăia din birtu’ subteran Taine, de ventilaţie inexistentă. Dar astea sunt scuze-pateu, esenţial rămân stomacul meu pungă şi realele dificultăţi de a sta pe picioare sâmbătă dimineaţa.

În fine, ajungem la Văliug, călcăm în picioare şi cauciucuri masele de cocoalari, găsim un loc de parcare la dracu’ pe undeva, ne aşezăm pe un ponton cu restaurant şi loc de baie, aprindem o ţigară, comandăm păpică şi beuturi, mai fumăm o ţigară, comandăm păpică, … wtf dude?! Da, în momentul ăsta ar fi trebuit să ne ridicăm, atunci când, după juma’ de oră a venit vaca aia să ne refacă comandă, că pasă-mi-te au pierdut prima variantă prin bucătărie. Booon, mai fumăm. După vreo oră vine vaca: “Ştiţi ciorba de văcuţă comandată de Dvs. acum se face. Vă mai sevesc cu ceva până atunci?”. Cum pula mea nu ne-ai zis de la început, gândesc, dar zicem cu toţii: “OK, aduceţi doar felul 2″. Şi mai aprind o ţigară. Mi-era deja foame, începusem să-mi revin şi nici nu făcusem încă baie!!! După vreo oră şi 40 întrebăm: bun, cum stăm cu felul 2? Vaca cică “acum l-au pus pe grătar”. DE-ACU’ 4J DE MINUTE?!???!?! MUE MAH! Plecăm nervoşi la baie şi, trecând pe lângă bucătărie, Mădă aude: “Nu le mai pune pe grătar că ăştia pleaca”. Tot ea a fost cea care, după 15 minute de stat acolo, a zis că nu-i de stat. Restecp!

Apucăm să ne bălăcim într-un final şi, înfometaţi, urcăm la Gărâna. Unde, sürpriză, toate pensiunile au stand jos în poiană, la festival, şi nu mai servesc păpică ÎN pensiunea propriu-zisă! Batem străduţa principală cu morţii şi răniţii-ntre dinţi şi cristoşii la-ndemână, poate-poate dăm peste cineva care mai găteşte în sat, şi reuşim după -din fericire- puţină căutare. Mâncarea e exact ca la mama acasă, exact mai exact ca mâncarea de duminică, când eventual trec şi rudele în vizită. Ciorbă acră şi cu mulă carne şi legume, şniţele de vită uşor uleioase, pireu şi salată de varză. Miam! Să purcedem spre festival!

Bonus: Un apus din alt weekend că era deja prea mult text

Am ratat cam tot Platonic Band, dar am auzit practic întreg recitalul din sat, pentru că scena e orientată în direcţia aia. A sunat fain, din câte îmi dau seama. Dar noi am ales ziua asta “pentru chitaristu’ ăla american, dacă tot mergem până acolo”. Nu puteam sta decât o zi, din motive pecuniare. Ignorant fiind (adică ascultător ocazional de jazz, nu cunoscător de biografii şi istorioare cu şi despre interpreţi), nu auzisem de vedeta anunţată a festivalului, John Abercrombie, până acum. Nici tatăl unui prieten, de meserie chitarist de jazz, londonez de zeci de ani, cunoscător al scenei, nu prea auzise. Dar nu contează, show-ul a fost de o rară calitate. John al nostru, împreună cu mai tinerii acompaniatori la tobe şi contrabas, au prestat vreo 2h un jazz “de la mama lui”, fără voce, tehnic, liniştit, ritmat, curat şi relaxant. Mi-au plăcut foarte mult!

Ca bis la bis-ul lor, a venit furtuna, chiar când au terminat să cânte! Anunţată de vreo jumătate de oră de fulgerele din zare, ruperea de nori a risipit instantaneu toată populaţia de le festival. Atâta ploaie nu am mai văzut de ani de zile, cu vânt foarte puternic, fulgere babane şi tunetele de rigoare. Noi am avut noroc să ne adăpostim într-un cort solid şi etanş a unor dudettes anglofone care vindeau tricouri, hamace, alte mărunţişuri şi ceai cald. Mersi de găzduire! Scăpaţi uscaţi după două ore de izolare în cort, ne-am hotărât să ne întoarcem la TM, că oricum planul era să revenim după concerte. Poiana era îmbibată cu sute de milioarde hectolitri de apă, era greu şă păşeşti în siguranţă, iar repunerea în funcţiune a sculelor de făcut muzică ar fi durat nedefinit de mult. Aşa că am încheiat atunci aventura gărâneză de weekend.

Trecem la Festivalul Peninsula, 24-26 iulie. Era şi pe 23, dar nu ne-am putut lua mai multe zile libere. Vineri a fost cocălărime la greu! Motivul: Tiesto. Acum nu ştiu cum arată un set Tiesto la Ibiza, de exemplu, dar publicul care s-a adunat aici lasă multe de dorit. Şi glumit! Am văzut colecţia toamnă iarnă de tricouri cu sclipici de puta madre, cu Italia, cu burtă D&G, am putut intui următoarele trenduri de lanţuri dă haur şi blugi rupţi, maieuaşe pă piele solarizată sau săndăluţe cu toc de 15 prin praf, pământ şi noroi. Dar mă opresc aici, îmi place să cred că nu-s judgemental :)

Am mai văzut Vama (gay!), Neo (prea electro pentru gustul meu), Sarmalele reci (decent; nu sunt fan, dar au sunat bine), Ultimul rând (punkrock pretty cool), Balkan Fanatik (un fel de Zdob şi Zdub ungureşti, dar mai sk şi mai hardcore, foarte mişto şi recomandabil!), Gojira (foarte minimal sau cum i-o spune genului, dar sună fain) şi, fireşte, Tiesto. Un DJ olandez din top 5 mondial, foarte priceput, de altfel, dar cu un public românesc precum cel descris mai sus. N-am stat la tot set-ul, dar mie mi-a plăcut (a remixat inclusiv Coldplay sau Killers). Mai ascult în maşină muzică de-a lui şi chiar eram curios să văd live ce face. A fost OK, dar am plecat repede acasă, să nu nimerim pe-acolo printre ghiolbani beţi.

Sâmbătă am avut/văzut: OCS şi Iris (nimic notabil), Richard Dorfmeister şi un MC zvăpăiat (techno old-school) şi o serie de formaţii româneşti, maghiare sau austriece care nu prea mi-au plăcut. Atracţiile serii au fost Primal Scream şi Nine Inch Nails. Primii, scoţieni de origine, sunt cam zgârciţi şi cu muzica. Deşi numele lor sugerează rock sălbatic, ei sunt de fapt cam lălăiţi, iar solistul nu arată nici pe departe cum te-ai aştepta de la un front-man al formaţiei cu un astfel de nume. Ştiam asta din videoclipurile văzute de-a lungul timpului şi mi s-a confirmat şi live. Au încheiat seara (pentru noi, că n-am stat la DJ-seturile din noapte), NIN. Nici de ei nu-mi place în mod deosebit, dar pe scenă sunt foarte buni. Mi-a plăcut show-ul (poate cu prea multă lumină – v. poza), sunetul a fost foarte bune, rock bun de tot. Dar tot n-o să-mi cumpăr vreun CD de-al lor.

Ultima zi a adus de fapt motivul pentru care am venit la festival: The Prodigy! După câteva ratări spectaculoase în ţară şi la unguri, am reuşit amândoi să-i vedem, într-un final! Până la ei am mai văzut Viţa, Timpuri Noi, Freestylers şi Tankcsapda (un fel de Green Day unguresc şi mai rockuitor, mijto chiar) care toţi au cântat bine, numai că noi eram nerebdători să vedem Prodigy! Şi i-am văzut. A fost pizdă.

From Festivalul Peninsula

Total: 78103 km

Sunt formaţia preferată a lu’ Mădă, aşa că am fost şi eu curios să-i văd live, ca să mă lămuresc ce-i cu ei. Pe CD sună uneori bine, alteori ciudat, asta ştiam eu înainte. Aşa că mi-am făcut temele (ascultat albume, cumpărat bilete pentru concertul din Bucureşti, enervat cu legăturile proaste de tren, mulţumit Mădă pentru găsirea celei optime) şi am hotărât că merită văzuţi.

Drumul a fost oribil: tren duminică dimineaţa la 07:00 – 8h pe drum, Bucureşti Nord, concert de la 19:00, tren înapoi la 00:00, duminică spre luni, Bucureşti-Băneasa, întârziere 1h20. Noroc că ne-a ţinut Geo companie toată după-masa, săr’na!

Lcaţia era deja clasică pentru noi: Romexpo, betoanele de la B’estfest. Normal că abia spre ora 20 a urcat formaţia din deschidere pe scenă: australienii “Expatriate”, care au prestat un alt.rock frumos, curat, onest; mi-au plăcut.

Placebo au intrat pe scenă fix la apusul soarelui, că doar albumul proclamă un “Battle for the Sun”! Şi de la primul riff am ridicat o sprânceană: de pe scenă curgea ceva total diferit de indie-glam-rock-ul pe care îl aşteptam. Instrumentaţie mai rapidă, mai agresivă, coerentă şi în forţă. Era rock curat! Şi aşa au ţinut-o toată seara. Noul tobar, sosia blondă a lui Travis, loveşte arsenalul din dotare de parcă ar vrea să se surpe scena sub el, iar Brian Molko s-a afişat foarte vorbăreţ şi volubil, cu vocea în mare formă şi corzile vocale stimulate de lipsa interdicţiei de-a fuma pe scenă. Da, pentru ei e mişto că aici se poate aşa ceva, pentru că în Anglia “ţi se ia încet-încet fiecare bucăţică de libertate rămasă”.

Au avut şi bis, şi bis-bis, au fost entertaining, comunicativi, expresivi şi bine pregătiţi, adică adevăraţi rock-stars, departe de imaginea  gay-sinucigaşă pe alocuri autopromovată. Mă bucur că i-am văzut, mă bucur şi că Mădă a fost la fel de încântată de noua abordare muzicală a lor!

From Placebo live

Total nou: 76956 km.

Şi am ajuns în sfârşit la Barcelona! 

Era ceva putred la dubiosul eveniment “Bucharest Rock Arena”: site-ul “oficial” părea din anii ‘90, locaţia mult prea bună pentru puterea organizatorică românească, asocierea AC/DC cu trupe româneşti de real succes local. Totuşi, biletele puse în vânzare prin partenerii deja clasici pentru concerte, diverta şi ticketpoint, mi-au dat o urmă de speranţă.

Iniţial am fost foarte “excited” că s-a adăugat Bucureştiul pe lista turneului Black Ice, pentru că restul turneului european AC/DC a fost sold out mult mai repede decât apucasem să pun bani de-o parte pentru bilete. De tentativa asta de Rock Arena am aflat de la radio, apoi am ajuns pe căcatul lor de site, de altfel singurul loc din www unde scria că trupa ar cânta la Bucale. Lista oficială de pe site-ul formaţiei nu pomenea de cântarea de pe “Sun Highway”.

Azi-dimineaţă am primit trista confirmare, direct de la sursă. Iar site-ul Rock Arena arăta în halul următor:

Sper să vă dea Angus & co. în judecată şi să vă facă şi de ultimul cent, băi nesimţiţilor! Auzi la ei, festival cu AC/DC şi fetiţe gen Amsterdams sau M00oo0OOd. Şi zvonuri curajoase lansate tot pe net, cum că ar fi în negocieri cu Green Day, Gunz sau Bon Jovi… nu v-ar fi ruşine?

Noua achiziţie în materie de tech-ghiădgeturi mi-a ajuns la uşă într-un final*. Sunt extrem de încântat de noul LCD TV pentru apartamentul unde mă voi muta cu Mădă din ianuarie!

Ca să povestesc pe scurt: aveam nevoie de un televizor şi, prostit de “magia” celui de-al 13-lea salariu, am hotărât, de comun acord cu mine, să cumpăr ceva bun. Aşa că LG it was, şi e o alegere foarte inspirată, după primul test de aseară.

La prima vedere, culorile sunt foarte bune, contrastul ireproşabil (negrul e chiar negru), meniul e idiot-proof şi claritatea imaginii, mulţumitoare. Asta pe semnalul de cablu coaxial, adică la prima pornire. Apoi am trecut pe decodorul digital de la UPC şi, pentru posturile care chiar transmit digital, diferenţa a fost simţitoare spre mai bine! Imaginea s-a “clarificat” instantaneu şi m-am felicitat că am trecut la pachetul digital.

Testul 2 a fost conectarea la PC, direct prin cablul RGB, monitor principal. Concluzia: excelentă calitate a imaginii, fără pixeli ciudaţi, deformări sau alte bălării. Asta la rezoluţia nativă a ecranului LCD, fieşte. Am încercat câteva avi-uri mai vechi şi mai noi (ca şi compresie), un DVD original (dă firmă, cum ar veni) şi un mkv bine comprimat. Toate s-au văzut ireproşabil, inclusiv avi-urile. De la o distanţă comodă pentru ochi (să nu-ţi fugă pe subtitrare st-dr ca la tenis) nici nu se observau “reziduurile” comprimării. Imagine clară şi viu colorată.

Mai rămâne să cumpăr o placă video pentru a savura şi rezoluţia de 1080. Eu nu mă joc pe comp, deci am doar video onboard. Apropo, sugestii?

Urmează, în orice caz, un DVD player cu HDMI şi USBin şi un surrounduleţ numai bun pentru camerele de bloc. În curând, sper, dar nu înainte de maşina de spălat, aspiratorul sau aragazul atât de necesare! :)

* îl comandasem de pe PC Garage (săr’na pentru preţul bun, btw) împreună cu un router ce urmează a fi făcut cadou, şi a fost o neînţelegere la ei sau la firma de curierat, din cauza “coletului” format din 2 colete.

Consulatul German a organizat zilele astea, cu ocazia Zilei naţionale a Theutschlandului (lamulţani să trăiască!) o serie de evenimente mai mult sau mai puţin interesante, grupate sub titlul “Bega Boulevard“.

Cea mai amuzantă parte a fost cursa de raţe de plastic ţinută pe Bega, pe porţiunea din dreptul parcului de la Flora. Scopul final era strângerea de bani pentru renovarea fântânii din Unirii şi montarea de filtre de apă în şcolile din oraş, iniţiativă deşteaptă până la urmă.

De toată tărăşenia aflasem la lucru alaltăieri, când am primit un mail de la secretariat cum că primisem, prin tragere la sorţi, una dintre cele 200 de răţuşte cumpărate de firmă pentru a dona bani. Yaaay I won!, aşa că m-am prezentat în după-masa asta pe malurile Begăi să-mi urmăresc raţa.

Turned out they’d sold 6000 rubber duckies for charity. La 5lei/raţă s-au adunat ceva bani, plus cursa separată a răţuştelor sponsorilor, care au dat 1000lei pe fiecare raţă. Sper să renoveze fântâna cum trebuie!

Normal că raţa mea a venit în pluton, probabil pe locul 2000+, dar mi-a plăcut ideea cursei. A fost multă lume, chiar dacă ploua tare. Şi am mâncat un Weißwurst cu muştar din ăla de casă cum fac nemţii, o nebunie!

From Bega Boulevard – cursa răţuştelor

Na c-am mai bifat un festival cu Mădă. De data asta, Plai din Timişoara.

Organizat în locaţia inedită din Muzeul Satului, festivalul cred că se doreşte a fi o alternativă la manifestările zgomotoase şi presărate din belşug cu pahare din plastic. E un eveniment mai mult cultural-artistic, decât muzical, dar tot la concertele din fiecare seară s-a înghesuit lumea.

Ziua 1

Am ajuns, cu Diana, Andrei, Mihai şi Ţeţe, imediat după ce începuseră să presteze cehii de la Alvik un jazz light şi chiar ritmat, pe alocuri. Solista mulatră e “condimentul” formaţiei, atât cu vocea, cât şi cu atmosfera. Foarte veselă şi vorbăreaţă, a povestit între piese cu lumea şi a încercat – cam degeaba – să învioreze publicul. Sound-ul formaţiei mi-a plăcut, dar, ca pe parcursul întregului festival, s-a simţit numărul mic de participanţi.

Vara asta am avut concediu fragmentat în funcţie de festivalurile la care am vrut să merg cu Mădă. Dacă Peninsula şi B’estfest erau certitudini, Rock la Mureş şi Plai au apărut ca idei pe parcurs. Până la Plai mai e ceva, dar open-air-ul de la Periam Port tocmai s-a săvârşit, aşa că:

Rock la Mureş, ziua 2 din 2

(mai departe…)

Am bifat cu Mădă cel de-al doilea festival pe anul ăsta! Şi mai urmează două sigur. Felsziget, aşadar:

ZIUA 3

Nu mai fusesem până acum la Peninsula, dar Mădă e aproape veterană şi mi-a spus numai chestii faine despre festival, aşa că am purces cu optimism spre locaţie. Care, la mijloacele mele de comparaţie, e mai OK decât cea de la B’estfest, dar nu aşa mişto ca Poiana Lupului din Gărâna. Spaţiul e foarte mare, Mureşul şi ştrandul Weekend la îndemână, vegetaţie, dig, alea-alea. Frumos, în orice caz, cu un minus pentru vremea de căcat care a dominat toată săptămâna. (mai departe…)

PIZDĂ!